Câmpulungul are valori patrimoniale pe care, în decursul trecerii timpului, autorităţile locale nu le-au conservat, deşi le-au promovat, dar şi oameni plini de creativitate, de talent, într-un cuvânt cu valoare artistică.

Numeroşi câmpulungeni s-au făcut remarcaţi prin talent, prin geniu ori prin performanţe. Însă de cele mai multe ori aceştia stau undeva în umbră, găsindu-şi liniştea în pasiunea pentru ceea ce fac. Astfel, promovând reala valoare a Câmpulungului.

Unul dintre artiştii plastici, ce mai mult se ascunde în spatele culorii, este şi câmpulungenul, prin adopţie, Ovidiu Trulescu.

Membru al formaţiei Getic, voce şi chitară, Ovidiu Trulescu şi-a găsit şi talentul în arta culorii. Şi de abia după ce a pictat mai mult icoane, pe care le-a donat bisericilor şi-a prezentat operele şi publicului larg în cadrul expoziţiilor.

„Şi-n muzică şi în pictură sunt autodidact. Nu am învăţat nimic de la nimeni. Nu am făcut numai practică. Aşa am dobândit experienţă şi în culoare după foarte mulţi ani de muncă.”, a precizat artistul în urmă cu ceva timp, atunci când şi-a prezentat pentru prima oară operele public.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.