Pentru prima dată în România, maratoniştii vor avea parte de un traseu format dintr-o singură tură, de 42,195km, măsurat de delegatul tehnic Paolo Ottone şi acreditat oficial AIMS (Association of International of Marathons and Distance Races)
Prin intermediul Fundației Telekom Romania, taxele strânse la proba de 5 km și 15% din valoarea taxei la probele din competiție (maraton, ștafetă, semimaraton și 10 km) vor fi donate unei cauze caritabile
Telekom Romania susține a doua ediție a Maratonului Internaţional Braşov care va avea loc pe data de 29 mai 2016, ca parte a campaniei „Mişcarea face bine”, powered by Dolce Sport, canalul de sport al Telekom Romania.
Pentru prima dată în România, alergătorii împătimiţi de cursele lungi vor avea parte de un traseu format dintr-o singură tură, marcat şi acreditat oficial AIMS, care va trece pe lângă cele mai importante obiective turistice din Braşov şi va ieşi în afara oraşului, oferindu-le participanţilor o perspectivă deosebită cu peisajul montan.
Maratonul Internaţional Braşov este oficial înscris în lista evenimentelor internaţionale de acest gen şi, de aceea, la această ediţie vor participa alergători din mai multe ţări, precum: Canada, Franţa, Germania, Grecia, Israel, Italia, Moldova, Polonia, Rusia, Scoţia, Suedia, USA.
Pasionaţii de alergare se pot înscrie la următoarele probe, în limita unui număr cumulat de 2000 locuri:
Proba de maraton (42,195 km)
Proba de semimaraton (21,097 km)
Cursa de 10 km
Cursa de 5 km
Ştafeta (4 x 10,5 km)
Curse speciale de 500 m şi 1 km pentru copiii cu vârste între 4 şi 14 ani
Înscrierea se face online, pe site-ul Maratonului Brașov, în perioada 29 februarie – 22 mai, după consultarea prealabilă a Regulamentului disponibil aici. În momentul înscrierii, participanţii sunt rugaţi să menţioneze cursa la care doresc să participe.
Taxele de participare variază între 20 de lei (cursa de 5 km) şi 320 de lei (cursa de ştafetă), în funcție de perioada și proba la care se înscriu participanții. Pentru cursele de copii nu există taxă de participare.
Prin intermediul Fundației Telekom Romania, taxele strânse la proba de 5 km și 15% din valoarea taxei la probele competitive (maraton, ștafetă, semi-maraton și proba de 10 km), vor fi donate în beneficiul copiilor cu autism din cadrul Asociaţiei „Copiii de Cristal”.
„Suntem foarte bucuroşi că prima ediţie a Maratonului Internațional Brașov a avut un mare succes, fapt demonstrat şi de numeroasele solicitări de înscriere primite de la alergători din alte ţări. Prin programul „Mişcarea face bine” susţinem de şase ani sportul şi un stil de viaţă sănătos şi, în acelaşi timp, sprijinim diverse cauze sociale. De aceea, vă invităm şi în acest an să participaţi alături de noi în număr cât mai mare”, spune Ruxandra Vodă, Director Comunicare, grupul de companii Telekom Romania.
Maratonul Internaţional Braşov este organizat de Asociaţia „Șapte Scări” Braşov, în parteneriat cu Primăria Municipiului Braşov, Consiliul Judeţean Braşov, Agenţia Metropolitană Braşov, Federaţia Română de Atletism (parteneri instituţionali), Urban Invest, Ciuc Natur Radler, Herbalife, Kronospan, S-Karp, Coresi, Paradisul Acvatic (parteneri) şi Dolce Sport, Radio 21, Mytex.ro, Transilvania Expres, Running Mag (parteneri media).
Mai multe detalii despre eveniment, precum și formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina Maratonului Internaţional Braşov.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.