Un tânăr de 21 ani, bănuit de furt dintr-un imobil aflat în construcție, a fost identificat de polițiști în aceeași zi în care au fost sesizați despre săvârșirea faptei, iar bunurile au fost recuperate în totalitate. De asemenea, după administrarea probatoriului, cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore.

“În ziua de 28 ianuarie a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Stâlpeni au fost sesizați direct, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi sustras bunuri dintr-un imobil în construcție din comuna Vlădești.

Din cercetări s-a stabilit că în noaptea de 26 spre 27 ianuarie, persoane necunoscute au pătruns în imobilul în cauză, de unde au sustras mai multe unelte. Valoarea estimată a prejudiciului este de aproximativ 2.700 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.

În urma activităților desfășurate de polițiști, a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din Vlădești, bănuit de săvârșirea faptei ce face obiectul cercetărilor.

De asemenea, bunurile sustrase, care au fost înstrăinate către alte persoane, au fost recuperate și restituite persoanei vătămate.

După administrarea probatoriului, în ziua de 28 ianuarie, tânărul de 21 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 29 ianuarie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În contextul de mai sus, polițiștii argeșeni vă recomandă să nu cumpărați bunuri oferite la prețuri mult mai mici față de valoarea reală, în condiții dubioase, acestea putând să nu corespundă caracteristicilor sau să provină din furt.” – este ceea ce a comunicat IPJ Argeş.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.