În cursul nopţii trecute, poliţiştii argeșeni au desfăşurat o acţiune de informare a cetăţenilor cu privire la noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

Începând cu data de 09 noiembrie a.c., intră în vigoare noile măsuri instituite ca urmare a modificărilor și completărilor aduse prin HG nr. 935/2020.

În acest context, începând cu ora 00.00, politistii argeșeni au organizat și desfășurat acțiuni informativ preventive, pe raza de competență, în vederea informării cetățenilor despre noile măsuri impuse și verificare a respectării normelor sanitare.

Principalele modificări și completări vizează:

1.Purtarea măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise, indiferent de incidența cumulată a cazurilor;

2. Se interzice desfășurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri in spații închise și/sau deschise, publice și/sau private;

3. În toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepții expres menționate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimația de serviciu sau adeverință eliberată de angajator, ori o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil;

4. Se suspendă activitatea piețelor agroalimentare în spații închise, târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte și volante și a talciocurilor; Prin excepție, se permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.

În ultimele 24 de ore, peste 300 de poliţişti şi de poliţişti locali au acţionat pentru verificarea respectării normelor legale specifice stării de alertă, generată de creşterea numărului de persoane dignosticate cu coronavirus. Au fost vizate în special zonele aglomerate, centrele comerciale, mijloacele de transport în comun, precum şi localurile publice şi alte locaţii în care s-ar putea desfăşura evenimente private, a căror desfăşurare nu este permisă în această perioadă dificilă.

35 de acțiuni punctuale au fost desfăşurate în ziua precedentă, (din care 31 de acțiuni independente ale polițiștilor, 2 acțiuni cu lucrători I.J.J. Argeș, o acțiune cu reprezentanți ai I.S.U. Argeș și polițişti locali, respectiv o acțiune cu reprezentanți ai instituțiilor din afara M.A.I.), fiind verificate 161 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru, precum și în privința respectării măsurilor de protecție de către personal și clienți.

De asemenea, 264 de autovehicule au fost verificate, din care 109 mijloace de transport în comun. Totodată, din totalul celor 2.045 de persoane verificate, un număr de 1.689 de persoane au fost controlate doar în cadrul acțiunilor punctuale.

Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 228 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 40.000 de lei. Dintre acestea, 227 sancţiuni, în valoare de 30.000 de lei, au fost aplicate ca urmare a nerespectării măsurilor de protecţie individuală, iar o sancţiune, în valoare de 1.000 de lei, a fost aplicată, ca urmare a nerespectării măsurii izolării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.