Prinşi cu 114 persoane “angajate” la negru

Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 10 – 14 octombrie 2016, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.350.400 de lei, adică 300.088 de euro. Au fost depistate 114 persoane care lucrau la negru.

În domeniul relaţiilor de muncă, la nivel național s-au aplicat amenzi în valoare de 964.900 de lei din caremaini 580.000 de lei pentru muncă la negru. Pentru primirea la muncă a mai mult de cinci persoane fără contracte individuale de muncă, inspectorii de muncă au făcut 5 propuneri de cercetare penală. Au fost sancționați 382 de angajatori.

În aceeaşi perioadă, în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au aplicat amenzi în valoare de 385.500 de lei. Angajatorii au comunicat către inspectoratele teritoriale de muncă 48 de evenimente care, în urma cercetărilor efectuate de inspectorii de muncă, vor fi încadrate sau nu ca fiind accidente de muncă. Au fost sancționați 903 de angajatori în domeniu.

„Derulăm la nivel național o serie de seminarii și întâlniri sub semnul Săptămânii Europene dedicate securității și sănătății în muncă. Eforturile noastre sunt orientate în sensul promovării îmbătrânirii sănătoase și a muncii durabile. Ceea ce ne dorim este ca angajaţii să poată ieşi la pensie sănătoşi şi integri. Ne propunem prin acțiunile noastre să conştientizăm angajatorii că este important să asigure condiţii de muncă sigure şi sănătoase pentru angajații de orice vârstă și că este mai profitabil să investeşti în siguranţa locului de muncă decât să suporţi pierderile cauzate de accidentele de muncă. Condițiile de muncă sigure și sănătoase pe toată durata vieții profesionale sunt benefice pentru lucrători, întreprinderi și societate în ansamblu.” – Dantes Nicolae Bratu, inspector general de stat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.