Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism: Victor Ilie este câștigătorul ediției 2021

Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu, Centrul Rațiu pentru Democrație și Rațiu  Forum anunță câștigătorul Premiului Ion Rațiu pentru Jurnalism 2021: Victor Ilie, reporter  Recorder

În noiembrie 2020 Victor Ilie a publicat ancheta prin care l-a descoperit și l-a adus în atenția  publicului pe „Regele pandemiei”, principalul responsabil cu achiziția pentru stat și cetățeni de  echipamente medicale vitale în pandemie, stăpân peste un „regat” dominat de „corupție, sfidare  și incompetență”. Potrivit membrilor comisiei de jurizare care au evaluat propunerile de anul  acesta, ancheta semnată de Victor Ilie este un exemplu de „jurnalism de clasă”, venit dinspre un  proiect independent de presă, un material documentat într-o perioadă în care accesul  jurnaliștilor la informații a fost adesea limitat. 

Laureatul va participa cu susținerea Fundației Caritabile a Familiei Rațiu la ediția 2021 a Reuters  Journalist Fellowship Summer School, o școală de vară destinată jurnaliștilor profesioniști din  toată lumea, organizată de Reuters Institute for the Study of Journalism

Îl felicit pe Victor Ilie pentru ancheta sa impecabil documentată, prin care a descoperit un (nou)  personaj corupt conectat la resursele publice, învestit cu puteri de decizie uriașe într-un moment  critic pentru toată lumea și urmărit penal în prezent de procurorii anticorupţie pentru luare de  mită și abuz în serviciu. Susținem jurnalismul de investigație în România și ne dă speranță faptul  că citim o mulțime de anchete de calitate atunci când evaluăm propunerile de laureați, materiale  lucrate atent și profesionist de jurnaliști integri și dedicați, de care societatea are mare nevoie, în  special în momente de criză”, precizează Nicolae Rațiu, Președintele Fundației Caritabile a  Familiei Rațiu.  

Victor Ilie a absolvit Facultatea de Jurnalism de la Iași (2012), a scris în Opinia Veche (fostă Opinia  Studențească), Jurnalul Național, Casa Jurnalistului, Rise Project și Inclusiv. Din septembrie 2020,  s-a alăturat echipei Recorder. Laureatul va primi distincția în mod oficial în cadrul unei ceremonii  care va avea loc în cadrul ediției 2021 a Dialogurilor Rațiu pentru Democrație, eveniment  organizat de Rațiu Forum și LSE IDEAS între 13 și 14 septembrie, la Turda.  

Premiul Ion Rațiu pentru Jurnalism a fost lansat în 2015, inspirat de Ion Rațiu, care – odată  revenit în România în 1990, după 50 de ani de exil – a luptat pentru libertatea presei, necesară  unei democraţii funcţionale. Premiul promovează și încurajează jurnalismul de investigație,  recunoscând meritele jurnaliștilor români, nominalizați de Centrul pentru Jurnalism.

Independent, Active Watch și de reprezentanți ai facultăților de Jurnalism din Cluj și București. Câștigătorii edițiilor anterioare: Diana Oncioiu, Dela0; Alex Nedea, Recorder; Paul Radu, RISE  Project; Ovidiu Vanghele, Să Fie Lumină; Emilia Șercan, Pressone; Cătălin Tolontan, Libertatea

*** 

Fundația Caritabilă a Familiei Rațiu a fost înființată în 1979 la Londra de către Ion și Elisabeth  Rațiu, pentru a susține proiecte de educație și cercetare în domeniul culturii și istoriei României,  atât în România, cât și în Regatul Unit al Marii Britanii. Fundația oferă anual aproximativ 100 de  granturi pentru cursuri post-universitare, participări la conferințe, cursuri de scurtă durată sau  proiecte de cercetare. De asemenea, acordă anual finanțare pentru proiecte inovatoare, în  principal în România, care promovează arta și civilizația românească, patrimoniul, susțin mediul,  societatea civilă și democrația. 

Centrul Rațiu pentru Democrație a fost creat în 2004 la Turda, cu sprijinul Fundației Caritabile a  Familiei Rațiu, pentru a păstra și a duce mai departe moștenirea morală a lui Ion Rațiu și  devotamentul său față de valorile democrației. De 17 ani, CRD derulează proiecte cu impact la  nivel local, național și internațional.  

Rațiu Forum este o inițiativă comună a Fundației Caritabile a Familiei Rațiu, a Centrului Rațiu  pentru Democrație și a LSE IDEAS, think tank al London School of Economics. Zonele prioritare de  interes ale Rațiu Forum sunt România și Balcanii. Rațiu Forum face parte din Central and South East Europe Programme al LSE IDEAS, care susține cooperarea în regiune și cercetarea, prin  evenimente, publicații și proiecte dedicate istoriei regiunii, geopoliticii și evenimentelor de  actualitate.

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.