Măsuri suplimentare de ordine vor fi asigurate de polițiști, în perioada 15-18 – 22 aprilie a.c., pentru ca Sărbătoarea Floriilor și manifestările dedicate celei de-a 45 –a ediții a Simfoniei Lalelelor, să se desfășoare în siguranță.
Vor fi la datorie în această perioadă, atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și poliţişti de la structurile de poliție rutieră, iar în cadrul activităților sunt antrenați și polițiști din alte structuri: investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase.
În perioada 15– 18 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești vor fi prezenți în zona centrală, dar și în celelalte zone ale municipiului Pitești, pentru ca Simfonia Lalelelor să se desfășoare, și în acest an, într-un climat de siguranță.
Intensificarea traficului rutier este de așteptat, în principal datorită participanților la trafic aflați în tranzit spre sau de la locurile unde vor petrece Sărbătoarea Floriilor, dar și în municipii și orașe, pe fondul cumpărăturilor și al participării la mafestările cultural-artistice.
Astfel că, polițiștii rutieri argeșeni vor acționa pe toate drumurile din județ, pentru prevenirea accidentelor rutiere și depistarea conducătorilor auto care nu respectă normele legale privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, polițiștii vor avea în vedere și zonele lăcașelor de cult, zonele turistice de pe raza județului Argeș, dar și manifestările cultural artistice organizate în această perioadă, unde se va acționa pentru gestionarea afluxului de persoane și respectarea prevederilor legale.
Totodată, având în vedere perioada de vacanță a elevilor, polițiștii argeșeni au în atenție și acest aspect și continuă activitățile de prevenire.
Recomandări:
Privind circulația pe drumurile publice:
– în condiții de trafic aglomerat sau la drum întins, păstrați o distanță de siguranță mai mare față de autovehiculul care circulă înaintea dvs.;
– pe timpul călătoriei cu autovehiculul, circulați cu viteză redusă, adaptată condiţiilor meteo-rutiere; respectați limitele legale de viteză, atât în localități cât și în afara acestora, graba de a ajunge la destinație nefiind justificată;
– nu vă angajați în depășiri riscante;
– asigurați-vă temeinic înainte de orice schimbare a direcției de mers;
– nu uitați de politețea rutieră și respectați indicațiile polițiștilor rutieri aflați în trafic.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare
– În zonele aglomerate din pieţe, supermarket-uri, bazaruri, manifestaţi atenţie deosebită asupra banilor sau a altor obiecte personale; nu lăsați geanta, borseta sau portofelul nesupravegheate în coșul de cumpărături;
– Când efectuaţi diverse plăţi, nu scoateţi toţi banii pe care îi aveţi asupra dumneavoastră, ci doar suma necesară pentru efetuarea plății;
– Nu purtaţi portmoneul în buzunarele exterioare ale vestimentaţiei, în sacoşă sau la vedere. Acesta se păstrează cel mai sigur în buzunarele interioare ale vestimentaţiei;
– Acordaţi o mai mare atenţie poşetei, dar și plaselor care conţin cumpărături;
– În aglomeraţie, dacă vă simţiţi bruscaţi cu intenţie, controlaţi-vă geanta sau portmoneul chiar în acel moment şi observați cu atenţie persoanele din jurul dumneavoastră;
– Nu vă lăsaţi atraşi în locuri izolate pentru a cumpăra lucruri de ocazie, oricât de avantajos vi s-ar părea.
Pentru prevenirea furturilor din autoturisme
– Nu lăsaţi în autovehicul aparatură electronică (sisteme GPS sau detectoare radar, laptop-uri, tablete), ori genţi sau documente importante;
– Evitaţi să păstraţi în torpedoul autoturismului actele de identitate, permisul de conducere, documentele de înmatriculare ale maşinii, documentele firmei, cărţi de credit, ordine de plată sau orice alte înscrisuri de valoare, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
– Evitaţi să parcaţi autoturismul în zone izolate și neiluminate, mai ales pe timpul nopții;
– Instalați sisteme de alarmare antifurt pe autoturisme, care odată activate descurajează infractorii, furturile oprindu-se de cele mai multe ori în faza de tentativă;
– Parcaţi autoturismele de transport marfă, în locuri special amenajate iar pe timpul staționării îndelungate, în locuri asigurate cu pază.
Sfaturi pentru copii:
Atunci când intraţi pe Internet:
– Nu intraţi pe site-uri nepotrivite pentru vârsta voastră;
– Nu deschideți email-uri, fișiere, pagini Web pe care le primiți de la persoane pe care nu le cunoașteți sau în care nu aveți încredere;
– Nu dați parola nimănui, cu excepția părinților sau al celui care răspunde de voi;
– Fiți atenți la cei care vor să știe prea multe. Nu daţi niciodată date personale (nume, adresa) sau fotografia celor cu care corespondaţi pe Internet. Nu stabiliţi întâlniri cu persoane pe care le cunoașteţi doar de pe Internet;
– Niciodată nu achiziționați produse de pe internet fără știrea sau încuviințarea părinților;
Dacă ieşiţi la joacă:
– Înainte de a pleca undeva cereţi voie părinţilor sau bunicilor, spunându-le unde mergeţi, cu cine, cum ajungeţi acolo şi când vă întoarceţi;
– Nu afişaţi la vedere cheia de la intrare în locuinţă, bani, bijuterii sau telefonul mobil;
– Încercaţi să fiţi mereu cu copii de vârsta voastră şi evitaţi să vă jucaţi sau să mergeţi undeva singuri;
– Nu vă îndepărtaţi de locurile pe care le cunoașteţi, s-ar putea să nu mai știţi să vă întoarceţi;
– Strada este periculoasă! Nu vă jucați pe stradă! Respectați regulile de circulație!
– Nu mergeţi singuri să cumpăraţi ceva, mai ales după lăsarea întunericului;
– Nu intraţi în scara blocului sau în lift cu persoane pe care nu le cunoaşteţi;
– Nu discutaţi cu persoane străine despre voi, cum vă cheamă, unde locuiţi;
– Nu plecaţi niciodată cu persoane străine, chiar dacă vă promit ca vă vor da bani sau un cadou;
– Nu vă apropiaţi şi nu urcaţi în autoturismele unor persoane necunoscute;
– Dacă un copil mai mare sau adult se poartă urât cu voi, vă vorbeşte urât sau vă ameninţă cereţi imediat ajutor de la cei din jur, chiar dacă nu îi cunoaşteți;
– Aveţi curaj să spuneţi NU necunoscuţilor. Trebuie să ştiţi că pentru a scăpa de un pericol care vă ameninţă puteţi ţipa sau fugi;
În cazul în care sunteți victime ale unei infracțiuni, încercați să rețineți cât mai multe semnalmente ale autorilor și sesizați în cel mai scurt timp Poliția prin apelul unic de urgență 112.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.