Liberalii au transmis un punct de vedere oficial în care declară că susţin toate demersurile pe care le fac sindicaliştii de la uzina Dacia Mioveni:
„Revoluția fiscală” a scos în stradă angajații de la Dacia, aceștia contestând măsurile fiscale pe care Guvernul ar urma să le adopte mâine. Nemulţumirile oamenilor pleacă de la propunerea ca transferul contribuţiilor de la angajator la angajat, măsură care ar duce la diminuarea semnificativă a salariilor, cu sume între 175 si 825 lei, spun ei.
De asemenea, printre motivele principale ale protestului de azi se află și întârzierea construcţiei autostrăzii Piteşti – Sibiu, precum şi necesitatea negocierii şi încheierea contractelor colective de muncă la nivel de ramură.
Considerând că acțiunea celor de la Dacia este justificată, PNL Argeș anunță pe această cale, că membrii și conducerea filialei sunt solidari cu angajații care astăzi au ieșit în stradă.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.