
Peste 200 de copii din țară și din străinătate sunt invitați la Turneul Campionilor
Micii jucători din Circuitul Tenis10 se vor înfrunta la cea de a 7-a
ediție a tradiționalului turneu
Circuitul Tenis10 a oferit un sezon plin micilor pasionați de sportul alb, în care au avut ocazia să joace în peste 250 de turnee organizate în cluburile din țară și de peste granițe, în Bulgaria. S-a jucat intens, cu multă dedicare și cu bucurie, iar spre finalul sezonului vine momentul etalării talentului celor mai buni copii din circuit.
În weekendul 10-11 decembrie 2016, Tenis10 invită peste 200 de jucători la mega evenimentul Turneul Campionilor! Invitaţia este adresată celor care au fost campioni în cadrul turneelor din circuit – www.tenis10.ro, respectiv pe cei care au câștigat cel putin un turneu individual în sezonul din aer liber desfășurat în perioada aprilie-octombrie 2016, fiind valabilă indiferent de culoarea la care activează în momentul derulării prezentului turneu, Roşu, Portocaliu sau Verde. Se anunţă în teren campioni din toată țara, de la Nistru până la Tisa, cu participare numeroasă din Republica Moldova, dar şi jucători din Bulgaria și Anglia.
Cea de a 7-a ediție a evenimentului Turneul Campionilo
r, susţinut de Parenting România în calitate de partener oficial, şi de Itsy Bitsy FM, radioul oficial al Tenis10, va avea loc la Clubul Sportiv Dinamo din Capitală, unde jucătorii se vor bucura de două zile pline de tenis, de o atmosferă veselă și relaxată din care nu lipsesc sesiunile de încălzire, momentele de socializare și surprizele frumoase. Copiii înscriși la nivelurile Roșu și Portocaliu vor juca sâmbătă, 10 decembrie, iar cei de la nivelul Verde se vor înfrunta duminică, 11 decembrie, ora de start a meciurilor fiind 10:30.
Pe lângă tradiţionala diplomă de participare sunt pregătite şi surprize pentru toţi campionii prezenţi: un tricou cu emblema competiţiei Turneul Campionilor 2016, un voucher pentru locul de joacă şi petreceri pentru copii Miss Sassy, dar şi alte cadouri din partea sponsorilor şi partenerilor Tenis10. Câștigătorii acestui super turneu se vor bucura de premii ce constau în materiale sportive, de cupe şi diplome pentru podium. Un alt invitat care şi-a anunţat prezenţa este Moş Crăciun, nelipsit de la festivitatea de premiere din cadrul evenimentului.
Cei 16 semifinalişti vor avea ocazia să beneficieze de serviciile Parenting România, partener oficial al
Turneului Campionilor, care va oferi câte un voucher, în valoare de 10 euro, cu acces la unul dintre din cele 8 teste de evaluare disponibile pe www.parentingromania.ro. O altă surpriză este tombola la care vor fi acordate vouchere din partea sponsorilor Wilson şi Head, fiecare în valoare de 1.000 lei, iar mai multe detalii vor fi comunicate pe www.tenis10.ro.
Turneului Campionilor 2016 este susţinut de partenerul oficial Parenting România, platforma care oferă părinților din ţara noastră chestionare profesioniste pentru evaluarea psihologică a copiilor și pentru orientarea în carieră a adolescenților. Parenting România s-a alăturat evenimentului Turneul Campionilor întrucât se pliază misiunii sale de a încuraja dezvoltarea armonioasă a fiecărui copil, la nivel fizic și psihic.
Evenimentele Tenis10 beneficiază de sprijinul Tennis Warehouse Europe, partener shop, şi al sponsorilor oficiali de sistem WhirlPool şi Bucovina, alături de cel oferit de sponsorii Wilson, Head, iNES Group, Interbrands MD şi Alka Group.
Itsy Bitsy FM, radioul oficial al Circuitului Tenis10, va fi alături de cei mici şi îi va încuraja să
demonstreze câtă pasiune există pentru tenis. Marele turneu este susţinut de eJobs, campionul în recrutarea online, şi de partenerii media principali INGA Media şi Libertatea, dar şi de partenerii media Comunicatedepresa.ro, Sportpici.ro, Sportlocal.ro, RomaniaPozitiva.ro, Ireporter.ro, Orasulm.eu. Edu-News.ro şi agenţia de bloggeri Kooperativa 2.0.
Detalii despre Turneul Campionilor găsiţi pe pagina dedicată acestui eveniment de pe platforma Circuitului Tenis10 – www.tenis10.ro, iar pentru acces direct daţi click aici. Reprezentanţii micilor sportivi invitaţi la eveniment trebuie să confirme participarea acestora până la data de 29 noiembrie 2016 la adresa de e-mail: tenis10@mpg.com.ro. Vă ţinem la curent cu turneele şi noutăţile şi pe pagina Facebook Tenis10.
Vă aşteptăm să ne bucurăm împreună de un super weekend de tenis!




















NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.