O donație care salvează vieți…

Ne-am obișnuit ca, în fiecare an, în apropierea sărbătorilor să donăm alimente, haine sau diverse bunuri necesare celor aflați în suferință. În acest an, ne-am gândit ca donația să fie una specială, iar “bunul” donat să fie unul de neprețuit.

Astfel, în această săptămână zeci de jandarmi şi-au anunţat intenţia şi participă în cadrul campaniei care se desfășoară la nivel național de către Jandarmeria Română în parteneriat cu Patriarhia Romană, ”Donează sânge, salvează o viață”, reprezentând un profund act umanitar faţă de semeni, fiind un gest nobil de ajutor al omului aflat în suferinţă.

Donarea de sânge nu poate fi înlocuită de niciun fel de tratament, are un maximum de eficienţă şi poate duce la salvarea multor vieţi, iar lipsa unor grupe de sânge este o problemă reală cu care Centrul de Transfuzie Sanguină Pitești se confruntă mai tot timpul.

De-a lungul anilor, Jandarmeria Argeş s-a implicat în mai multe proiecte umanitare care, printre altele, au vizat inclusiv donarea de sânge. Mulţi dintre jandarmi donează sânge sau plasmă periodic, mai mult, au sprijinit de fiecare dată Centrul de Transfuzie Sanguină Argeş, atunci când acesta s-a confruntat cu un deficit la unele grupe rare de sânge.

Pe această cale dorim să lansăm o invitație cetățenilor, să oferim împreună un suport pentru sănătatea celor aflați în suferință, să donăm sânge și să salvăm cât mai multe vieți!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.