Târg de Toamnă Musceleană

Al nouălea brunch de la sud de Carpați din 2019 va avea loc la Poienarii de Argeș, județul Argeș, pe 5 octombrie, în grădina fostei case parohiale a comunității locale.

Continuăm să explorăm bucătăria locală și regională din România, una dintre cele mai bune metode de a descoperi istoria și cultura unei regiuni, prin acest tip de eveniment ce oferă spre degustare participanților circa 15 feluri de mâncare, toate preparate de comunitatea locală, culese de copiii din comunitate care au vrut să afle de la bunici rețete vechi.

Pe lista mâncărurilor deosebite de care vom avea parte sunt ciulama de praz, “taci și-nghite”, ciorbă de zarzavat, stufat de miel, chiselița, “mătuși”, zacuscă, plăcintă de dovleac și multe altele. Rețete sunt locale, din preparate locale, din grădini și de la mici producători locali.

Așteptăm la brunch maximum 80 de persoane care se pot înscrie la acest eveniment accesând pagina www.eat-local.ro. Porțile se vor deschide de la ora 10.30, urmând ca barul să se deschidă în jurul orei 10.45, iar bunătățile să fie servite de la ora 11.00. Primele două ore vor fi dedicate gastronomiei iar următoarele două ore vor fi dedicate culturii, participanții fiind invitați să facă o plimbare în sat și să asculte povești despre ii.

Despre „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia”

Brunch-ul de la Poienarii de Argeș face parte din proiectul „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia”, co-finanțat de AFCN, prin care ne propunem organizarea de evenimente cultural-gastronomice în Oltenia și Muntenia pentru a promova turismul alternativ, meșteșugurile, zonele rurale, poveștile și bucătăria locală.

„În perioada 1 iulie – 10 noiembrie vom organiza 9 evenimente în 6 județe din sudul țării,  cu scopul de a identifica și promova patrimoniul imaterial prin acest tip nou de eveniment, brunch-ul. Ne bucurăm mult că avem sprijinul și entuziasmul fiecărei comunități locale în care desfășurăm aceste evenimente gastronomico-culturale și sperăm că publicul urban va fi din ce în ce mai dornic să descopere satul românesc, altfel”, a declarat Gabriela Solomon, reprezentantă My Secret România.

„Este al doilea an în care punem în valoare sudul României prin organizarea de brunch-uri și ne bucurăm să vedem că atât preparatele locale sunt apreciate dar și demonstrațiile de meșteșuguri.”, a adăugat Gabriela Solomon.

Despre conceptul de brunch

Brunch-ul este un termen anglo-saxon ce definește un mic dejun târziu, luat în jur de ora 11.00, care se transformă în prânz. Pe aceeași masă, se găsește un bufet de diverse preparate reci și calde. Aceasta e definiția termenului, pe care Asociația My Transylvania au luat-o, a combinat-o cu practicile săsești de într-ajutorare din vecinătăți și a transformat-o într-un produs turistic, în urmă cu circa 11 ani.

Astfel, “brunch” înseamnă câteva ore în aer liber, într-un sat neturistic  în care partea de gastronomie e un pretext pentru a face cunoștinţă cu zona și cu ce are ea de oferit în termeni de cultură, petrecere a timpului liber, produse.

Proiectul „Gusturi și meșteșuguri – peisajul cultural din Oltenia și Muntenia” este derulat de My Secret Romania, partenerul regional al Asociației My Transylvania. Fiecare eveniment este organizat împreună cu comunitatea locală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.