„PUNCT DE VEDERE CU PRIVIRE LA ACUZAȚIILE ADUSE DE DOMNUL SENATOR VLAD ALEXANDRESCU TUTUROR MANAGERILOR DE INSTITUȚII DE CULTURĂ DIN ROMÂNIA

Domnul fost ministru al Culturii Vlad Alexandrescu, în calitatea domniei sale de senator al USR, aduce grave acuzații tuturor managerilor din sectorul cultural. Motiv pentru care solicităm scuze publice din partea domniei sale.

Într-o postare făcută duminică, 31 mai 2020, cu scopul de a lua pulsul comunității online cu privire la o propunere legislativă ce îi aparține şi care vizează managementul instituțiilor publice de cultură, domnul senator Vlad Alexandrescu aduce o serie de acuzații grave la adresa tuturor managerilor instituțiilor publice din sectorul cultural de stat.

Domnia sa folosește, la modul general, cuvintele „înscăunat politic” pentru toți managerii instituțiilor publice de cultură (teatre, filarmonici, opere, muzee, biblioteci, așezăminte culturale publice). Nereușind să facă diferența între manageri, a ales să facă o prezentare la modul general fără comparații sau exemple concrete și elocvente şi, mai mult, fără să realizeze ridicolul situației. Ridicol dat de faptul că tocmai un politician care a fost înscăunat politic în înalte funcții de demnitate publică este cel care acuză câștigătorii unor concursuri de „înscăunare politică”.

Domnul senator USR Alexandrescu Vlad – Tudor  îi acuză de „cumetrie” şi alte nereguli pe toți managerii instituțiilor culturale, însă omite să-şi prezinte logic şi fluent motivele pentru care, împreună cu colegul său de la PSD, senatorul PSD Lucian Romașcanu a făcut o propunere legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.189/2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură, precum și pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare.

Un controversat proiect, contestat și extrem de criticat încă de la prima sa apariție, în anul 2016, atunci când fostul ministrul al Culturii Vlad Alexandrescu dorea să impună modificarea OUG nr.189/2008, fără a aduce în prim plan şi argumente concrete.

Şi atunci, ca şi acum, cei care au fost primii opozanți au fost UNITER şi INCFC, entități care au luat poziție vizavi de controversata propunere legislativă ce privește managementul instituțiilor publice de cultură.

Domnul senator USR Alexandrescu Vlad – Tudor acuză, jignește şi atacă, dar omite să spună că nici un manager al vreunei instituții de cultură, nici o personalitate marcantă a vieții culturale românești şi nici o asociație recunoscută şi autorizată în mediul cultural românesc nu a fost invitată la discuții sau consultată pe tema propunerii legislative ce prevede modificări importante în managementul instituțiilor publice de cultură.

Ca o paranteză, îi amintim domnului senator Alexandrescu că aparține unei formațiuni politice care condamna lipsa unui dialog real cu societatea civilă sau categorii profesionale în promovarea unor legi. Acum chiar domnia sa este cel care face același lucru fără a consulta factorii direct implicați!

Mai mult decât atât, în postarea domniei sale, fostul ministrul al Culturii Vlad Alexandrescu pune întrebări din contextul cărora reiese tocmai inversul celor ce apar în proiectul de lege, neexplicând punctual reforma pe care o dorește la vârful mediului cultural.

De asemenea, domnul senator USR Alexandrescu Vlad–Tudor omite să precizeze sursele de finanțare pentru unele dintre punctele prevăzute în proiectul său legislativ, dar şi să explice motivele pentru care este atât de ofensiv la adresa actualilor manageri.

Manageri care, astăzi, pretind scuze domnului senator. Pe cât posibil am dori ca domnul senator să vină cu nume și dovezi în susținerea celor declarate. Altfel, vom considera ca fiind o gravă ofensă la adresa celor care conduc instituții de cultură. O ofensă care frizează calomnia.

ASOCIAȚIA REȚEAUA NAȚIONALĂ A MUZEELOR DIN ROMÂNIA

ASOCIAȚIA MANAGERILOR DIN MUZEE

Tiberiu ALEXA – Muzeul Județean de Artă «Centrul Artistic Baia Mare»

Ciprian Ștefan ANGHEL – Complexul Muzeal Național “Astra”, Sibiu

Corina BEJINARIU – Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Daniel Costache BOLOCAN – Muzeul Județean Buzău

Flavius Petru BOZU – Muzeul “Banatului Montan”, Reșița

Theodor BRADATANU – Muzeul de Artă “Ion Irimescu”, Fălticeni

Sorin Marcel COLESNIUC – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța

Ioan CRISTESCU – Muzeul Național Literaturii Române, București

Narcis Iustin DEJANU Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești

Ștefan DUMITRACHE Muzeul Municipal Curtea de Argeș

Mihai GORGOI – Muzeul Național Bran

Ovidiu IGNAT – Complexul Astronomic Baia Mare

Claudiu ILAȘ – Muzeul Național al Banatului, Timișoara

Felix Florin MARCU – Muzeul Național de Istorie al Transilvaniei

Monica MARE – Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară, Baia Mare

Pavel MIREA – Muzeul Județean Teleorman

Ramona Maria MOCANU – Muzeul Județean „Stefan cel Mare“ Vaslui

Marius Gabriel NECULAE – Muzeul Municipal Râmnicu Sărat

Virgil Ștefan NIȚULESCU – Muzeul Național al Țăranului Român

Alexandru OPREA – Muzeul Municipal Câmpulung

Valentin PARNIC – Muzeul Dunării de Jos, Călărași

Gheorghe PETRE – Muzeul Național al Agriculturii, Slobozia

Iulian Pintilie – Complexul Muzeal “Iulian Antonescu”, Bacău

Luis Ovidiu POPA – Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa”, București

Radu POPICĂ – Muzeul de artă Brașov

Paula POPOIU – Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“ București

Florin RIDICHE – Muzeul Olteniei, Craiova

Valer RUS – Muzeul “Casa Mureșenilor” Brașov

Viorel RUSU – Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Maramureș

Tudor Alexandru SĂLĂGEAN – Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Cluj Napoca

Zoltan SOOS – Muzeul Județean Mureș

Lăcrămioara STRATULAT – Complexul Muzeal Național “Moldova”, Iași

Mădălin Ionuț ȘERBAN – Complexul Muzeal de Științele Naturii, Galați

Ernest Oberlander TÂRNOVEANU – Muzeul Național de Istorie a României

Cristina Maria TOMA – Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi”.

Mai jos, postarea care a stat la baza nemulţumirii managerilor instituţiilor culturale din România:

Azi e duminică, vă propun să vorbim despre cum vrem să arate un manager al unei instituții publice de cultură (teatre,…

Publicată de Vlad Alexandrescu pe Duminică, 31 mai 2020

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.