Parlamentarii din Forța Dreptei, susținând propunerea organizației de Tineret a partidului, au înregistrat la Parlament proiectul prin care este interzisă orice fel de publicitate la jocurile de noroc. Potrivit propunerii legislative reclama la jocurile de noroc va avea parte de un regim similar cu cel al publicității la tutun sau alcool.
„Este timpul la joaca alba-neagra pe care a făcut-o PNL și PSD cu celelalte inițiative legislative din acest domeniu să înceteze. Situația trebuie să fie ori albă, ori neagră! Nu se poate ca în acest domeniu care produce atât de multe drame în familii și în viețile multor oameni, Legislativul, Guvernul, să se joace pur și simplu cu destinul acestor oameni. Este timpul ca Parlamentul să intervină în mod radical și să interzică total reclamele la jocurile de noroc. Nu merge cu jumătăți de măsură, nu merge cu portițe lăsate intenționat în alte inițiative legislative pentru a face jocul lobby-iștilor. E timpul ca reclamele la acest viciu să înceteze”, a afirmat deputatul Ionel Dancă cu prilejul anunțării demersului susținut de Forța Dreptei.
Cristian Opriș, președintele organizației de Tineret Forța Dreptei, a prezentat motivele care au dus la susținerea acestui demers, evidențiind agresivitatea și răspândirea reclamelor la jocurile de noroc constatată în toate mediile (de la mediul online, la cel audiovizual sau cel offline).
„Organizația Mondială a Sănătății a definit dependența de jocuri de noroc ca fiind o afecțiune psihică gravă! Or, prin perpetuarea reclamelor la jocurile de noroc nu facem decât să încurajăm oamenii să devină dependenți de acest viciu. Pe data de 8 martie Belgia a adoptat o lege care prevede interzicerea reclamelor la jocurile de noroc, iar o altă țară care face pași în aceeași direcție este Marea Britanie, care le-a interzis influencerilor și vedetelor din sport și din showbiz să facă reclame pentru jocurile de noroc”, a declarat liderul Tineretului Forța Dreptei, amintind faptul că în România o petiție online a strâns deja peste 154 de mii de semnături la inițiativa Comunității Declic.
Prezentarea propunerii legislative: https://youtu.be/BOITTkQbvEI
Mai multe detalii despre proiect regăsiți la următorul link: https://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=20782
Acasă COMUNICATE DE PRESĂ Interdicția totală a publicității la jocurile de noroc a intrat în discuția...
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.