Guvernul dă ajutoare de urgenţă de peste două milioane lei!

“Guvernul a aprobat, printr-o hotărâre, acordarea unor ajutoare de urgență în valoare de 2.029.800 de lei pentru sprijinirea a 550 de familii și persoane singure aflate în situaţii de necesitate ori deosebite cauzate de incendii, inundații, alunecări de teren, probleme grave de sănătate sau alte cauze ce pot conduce la riscul de excluziune socială.

Pe de-o parte, au fost alocate 540.500 de lei pentru 87 familii și persoane singure din județele Alba, Argeș, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Iași, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București, care se află în situații de necesitate cauzate de incendii.

Încă 1.427.500 de lei au fost alocate pentru 432 de familii şi persoane singure din județele Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și municipiul București, care se confruntă cu situații deosebite cauzate de probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială.

Ajutoarele de urgenţă se stabilesc prin anchetele sociale ale agențiilor pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și se suportă din bugetul alocat Ministerului Muncii și Justiţiei Sociale.”, se arată într-un comunicat al PSD Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.