
În replică la declaraţia de presă a preşedintelui PNL Argeş, Adrian Miuţescu, Instituţia Prefectului – judeţ Argeş a dat un comunicat în care liderul liberal este contrazis vizavi de faptul că prefectul a efectuat testul pentru depistarea COVID-19.
„Astăzi, 13.03.2020, Prefectul Județului Argeș, domnul Emanuel Soare a primit vizita domnului Adrian Miuțescu, Președinte AVAS, membru al Biroului Permanent Național al PNL. Temele abordate au avut în vedere situația măsurilor luate la nivel național privind Covid-19. În timpul discuției, cei doi au aflat din comunicatul televizat al premierului Ludovic Orban că membrii Biroului Național al PNL vor intra în autoizolare la domiciliu.
Imediat după comunicatul Primului Ministru a fost solicitată prezența reprezentanților DSP în clădirea prefecturii în vederea prelevării de probe domnului Miuțescu, conform procedurilor.
Menționăm faptul că numai persoanele care au avut contact direct cu cei depistați pozitiv efectuează testele de coronavirus, caz în care se impune măsura izolării la domiciliu.
În aceste condiții, nu există niciun risc de contaminare cu virusul Covid-19 la nivelul Prefecturii Argeș, neimpunându-se condițiile pentru prelevarea de probe sau de izolare la domiciliu a altor persoane.
Prefectul Județului Argeș îndeamnă cetățenii să fie calmi, să nu intre în panică și să respecte regulile stabilite de către autoritățile statului pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.”, se arată în comunicatul Instituţiei Prefectului – judeţ Argeş.
Mai mult de atât prefectul a mai declarat, ulterior comunicatului, că întâlnirea dintre el şi Adrian Miuţescu nu a mai avut loc şi că DSP-ul este cel ce clarifică astfel de lucruri. Direcţia de Sănătate Publică Argeş fiind o instituţie care nu a venit cu nici un comunicat pe subiectul Covid-19 şi care pare să nu aibă nimic de comentat.
„Întâlnirea la care faceți referire a avut ca subiect tema de mare actualitate, coronavirus, tema care se află în preocuparea tuturor, indiferent ce instituţie este reprezentata de persoana respectivă.
Ea nu s-a mai derulat, având în vedere faptul că, imediat ce mi s-a adus la cunoștință declarația Primului Ministru, am aplicat măsurile legate de prelevarea probelor.
A trebuit să aplic procedurile pentru a nu crea un context favorabil răspândirii virusului.
Pe de altă parte, prefectul nu intră sub incidența definiției de caz, motiv pentru care nu a fost nevoie de teste suplimentare. De asemenea, nu se impune nici izolarea la domiciliu a niciunei alte persoane.”, este ceea ce a mai precizat prefectul Emanuel Soare.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.