Miercuri, 16 octombrie 2019, începând cu ora 12.00, reprezentanţii Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Argeş au participat, în sala de şedinţe a Primăriei Curtea de Argeş, la o întâlnire cu contribuabilii din Curtea de Argeş şi localităţile învecinate.

În prezenţa domnului Lucreţiu-Ioan Tudor, şef administraţie A.J.F.P. Argeş a domnului Ion Olteanu, şef Serviciu Fiscal Municipal Curtea de Argeş, cei circa 40 de contribuabili prezenţi la întâlnire au beneficiat de o sesiune interactivă de întrebări şi răspunsuri referitoare la facilităţile fiscale introduse prin O.G. 6/31.07.2019, privind instituirea unor facilităţi fiscale, procedura de aplicare a măsurilor de restructurare a obligaţiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018, în cazul debitorilor care au datorii principale în cuantum mai mare sau egal cu suma de un milion lei, precum şi procedura de anulare a obligaţiilor de plată accesorii pentru debitorii care au datorii principale în cuantum mai mic de un milion lei.

De asemenea, au mai fost abordate şi aspecte referitoare la serviciile oferite de ANAF – Spaţiul Privat Virtual, dar şi alte noutăţi legislative.

Participanţii la întâlnire, reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale, agenţilor economici persoane fizice şi juridice, au fost deosebit de interesaţi de noutăţile fiscale prezentate. Specialiştii din cadrul Serviciului de Asistenţă Contribuabili au oferit răspunsuri şi clarificări la toate problemele ridicate in timpul şedinţei.

În perioada următoare, astfel de întâlniri în cadrul unităţilor fiscale teritoriale vor mai avea loc în luna noiembrie la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Topoloveni şi în luna decembrie la sediul Serviciului Fiscal Orăşenesc Mioveni.

Pentru a consolida parteneriatul cu contribuabilii şi pentru a veni in întâmpinarea nevoilor de informare a acestora, A.J.F.P. Argeş va continua explicarea noutăţilor fiscale corect şi la timp şi lămurirea diverselor probleme pe care aceştia le întâmpină.

ŞEF ADMINISTRAŢIE Lucreţiu – Ioan TUDOR

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.