Un pădurar din cadrul unui ocol silvic privat (n.red. OS Păpuşa – Rucăr) a fost astăzi atacat de un urs într-o pădure de pe raza comunei Albeștii de Muscel.

Bărbatul a fost operat de urgență la Spitalul Județean din Pitești, iar în acest moment se află internat pentru recuperare la Secția de Chirurgie Plastică și Reparatorie.

„Având în vedere acest incident foarte grav, prefectul Emilian Dragnea a solicitat instituțiilor responsabile de gestionarea problemelor provocate de animalele sălbatice să întocmească rapid documentația în vederea obținerii aprobării Ministerului Mediului pentru recoltarea acelui exemplar de urs.

Mai mult, pentru a preveni incidentele de acest gen, Instituția Prefectului – Județul Argeș va solicita administratorilor fondurilor cinegetice din județ să facă o analiză privind numărul exemplarelor de urs care pot ataca gospodării și, implicit, oameni și să înceapă imediat demersurile pentru relocare sau recoltare, în funcție de fiecare situație.”, se precizează într-o notă a Instituţiei Prefectului – judeţ Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.