Pentru o faptă din anul 2013, un apărător al legii a fost trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie, într-un dosar de trafic de influenţă.
„În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 1528/VIII/3 din 19 decembrie 2016, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Constanța au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a inculpatului DOBRE TUDOREL, avocat suspendat în cadrul Baroului București, cu privire la săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
În cursul anului 2013, inculpatul Dobre Tudorel a pretins și a primit de la o persoană (martor în cauză) suma de 40.000 euro.
În schimbul acestei sume de bani, inculpatul a lăsat să se creadă că are influență asupra lucrătorilor de poliție care instrumentau o cauză penală în care erau cercetați martorul și o altă persoană și a promis că îi va determina pe polițiști să procedeze într-o manieră care să conducă la soluții favorabile față de cele două persoane.
În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpatului.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Constanța, cu propunere de a se menține măsura preventivă și măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
Facem precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.”, se menţionează în comunicatul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Pe cand si la Campulung?E un complet de mare notorietate