La această oră au loc mai multe percheziţii la domiciliile unor persoane, dar şi la sediile unor firme din opt localităţii, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Oamenii legii caută, astfel, să destructureze un alt grup infracţional ce folosea societăţi comerciale fantomă pentru a prejudicia statul român cu sume importante. Prejudiciul în dosar fiind estimat la circa 1,4 milioane de euro din actele de evaziune fiscală și alte 300.000 de euro din infracțiunea de spălare a banilor.

„Poliţiştii din Prahova efectuează, la această oră, 52 de percheziţii la sediile unor societăți comerciale și la locuinţele unor persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare a banilor. 40 de persoane vor fi conduse la audieri.

La data de 7 decembrie a.c., polițiști Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe Tribunalul Prahova, efectuează 52 de percheziții domiciliare, în municipiul București și în județele Prahova, Bacău, Iași, Galați, Alba, Buzău și Dâmbovița.

Acțiunea vizează persoane bănuite că ar face parte dintr-o grupare infracțională specializată în săvârșirea unor infracțiuni de evaziune fiscală și spălare a banilor.

Astfel, în perioada 2010 – 2016, 30 de societăți comerciale beneficiare ar fi influențat obligațiile fiscale datorate bugetului de stat, în sens negativ, prin înregistrarea în evidențele contabile proprii de operațiuni nereale.

Pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală ar fi fost folosite 10 societăți cu un comportament de tip fantomă.

Prejudiciul cauzat este în valoare de aproximativ 1,4 milioane de euro din actele de evaziune fiscală și alte 300.000 de euro din infracțiunea de spălare a banilor.

40 persoane urmează să fie conduse la audieri.

La activități participă și jandarmi.”, precizează Poliţia Română.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here