
Ieri, Senatul României a găzduit Ziua lui Moș Crăciun. Un eveniment devenit deja tradiție grație unuia dintre ”spiridușii” Moșului, președintele interimar al Senatului Alina Gorghiu și președinte al PNL Argeș.
Mii de copii, printre care câteva sute au fost numai din județul Argeș, s-au distrat pe cinste, au avut parte de numeroase surprize și foarte multe cadouri oferite de Moș Crăciun.
”Am încheiat și anul acesta Ziua lui Moș Crăciun la Senat, însă am avut de 10 ori mai mulți copii decât anul trecut. Nu doar din țară, ci și din Republica Moldova, precum și copiii refugiaților din Ucraina.
M-am bucurat să îi primesc pe foarte mulți dintre ei și în birou. Mare fericire să îi văd cântând și dansând. Sunt copii extraordinari!
Surpriza zilei, bineînțeles, cadourile primite de la Moș Crăciun! I-au încântat și cele peste 15 coruri, ansambluri populare și artiștii renumiți cu reprezentațiile lor.
Distracția nu s-a limitat la atât! Senatul a avut grijă să avem și:
🎄Obiceiuri de sărbători specifice altor state, pregătite de Ambasadele prezente la eveniment;
🎄Expoziție organizată de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”;
🎄Ateliere de creație;
🎄 Cabine foto;
🎄 Reprezentație de robotică oferită de un grup de elevi de la Colegiul Naţional „Zinca Golescu”, Pitești, Argeș;
🎄 Activități educative oferite de către o parte din partenerii evenimentului – Lego, Samsung, Crucea Roșie.
🎄 Diverse activități de informare pentru copii, în colaborare cu Poliția Română și Ambasada Elveției, în cadrul proiectului „Siguranța Online”.
Mii de mulțumiri sponsorilor și ambasadelor care au făcut posibil un eveniment atât de frumos!!”, a concluzionat președintele interimar al Senatului Alina Gorghiu.
Foto – video sursa Facebook Alina Gorghiu
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.