Un dâmboviciorean a deschis „lada de zestre a bunicii” în inima Muscelului

Cum îţi aşterni paşii la o plimbare pe vechiul Bulevard câmpulungean „Pardon”, în imediata apropriere a clădirii Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” privirile îţi sunt atrase de o vitrină în care, la loc de cinste, stau costumele populare tradiţionale zonei Muscelului şi a Argeşului.
Primul gând e acela că ar fi un mic muzeu, însă este vorba doar de un mic magazin de produse tradiţionale, deschis recent de cineva (aş spune) cu foarte mult curaj în a readuce în atenţie tradiţia din moşi strămoşi.
Privind mai atent la costumele ţesute cu migală, ce doar văzându-le te duc în altă lume, privind la oale şi ulcele făurite din lut şi pictate cu măiestrie, te gândeşti la trecut, dar în acelaşi timp îţi pui şi-ntrebarea „Oare, cine mai cumpără aşa ceva?”.
Astfel că, mai mult din curiozitate, m-am îndreptat către locul cu pricina şi….surpriză! Acolo am aflat că magazinul este şi muzeu. Adică, printre produsele tradiţionale, confecţionate manual, destinate comercializării, costumele expuse pe manechine sunt doar de prezentare, fiind fote şi ii, covoare şi ştergare ţesute la război, cu o vechime de zeci de ani, altele de sute.
Din vorbă în vorbă, am mai aflat că acest mic magazin – muzeu a apărut din iniţiativa lui Aurel Monea, care-şi expunea „lada de zestre a bunicii” undeva la Podul Dâmboviţei şi care ne-a mărturisit cu amărăciune că „acolo nimeni nu a fost interesat de tradiţia portului tradiţional, de arta populară făcută cu acul pe pânză autentică de casă”. Vădit mâhnit de dezinteresul din mediul rural pentru tradiţie şi frumos, Monea a decis că este cazul nu să-nchidă „lada de zestre”, ci să o aducă mai la vedere, chiar în inima Muscelului, în centrul Câmpulungului.
Interesant este că, intrând în muzeul – magazin ai parte nu numai de o privelişte ruptă din istoria locală, dar şi de ascultarea poveştii fiecărui lucruşor expus.

Articol semnat de Diana Smadea

[wzslider info=”true” lightbox=”true”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.