
Miercuri, 20 mai 2026, Cercul Militar din Câmpulung a devenit gazda unui eveniment aparte, dedicat comunității, tradiției și valorilor culturale. Într-o atmosferă elegantă și caldă, participanții au avut parte de o seară construită în jurul emoției, artei și spiritului civic, într-un proiect organizat cu pasiune și atenție la fiecare detaliu.
Programul artistic a adus în prim-plan momente speciale de poezie, dar și un apreciat miniconcert de bijuterii muzicale, care a oferit publicului clipe de relaxare și sensibilitate artistică. Evenimentul a fost completat de expoziții tematice de pictură, fotografie și elemente de istorie militară, transformând spațiul într-un adevărat punct de întâlnire între cultură și memorie.
Atmosfera a fost întregită de un cocktail rafinat, unde invitații s-au bucurat de produse de patiserie și cofetărie, cafea și băuturi răcoritoare, într-un cadru elegant și prietenos, care a încurajat dialogul și apropierea dintre participanți.
Un accent deosebit merită pus pe implicarea organizatorilor, cei care au reușit să transforme această inițiativă într-un eveniment memorabil. Cu profesionalism, dedicare și respect pentru comunitate, reprezentanții Lions Club Câmpulung Negru Vodă, alături de echipa cnunoscutului brand local „UN BĂIAT ȘI O FATĂ”, au demonstrat că atunci când oamenii se unesc în jurul unor valori frumoase, rezultatul este unul cu adevărat special.
Prin atenția acordată fiecărui moment și prin dorința sinceră de a oferi publicului o experiență de calitate, organizatorii au creat nu doar un eveniment cultural, ci și un spațiu al conexiunii umane, al eleganței și al bucuriei de a fi împreună.
Seara dedicată seniorilor, de la Cercul Militar Câmpulung, rămâne astfel un exemplu de implicare și respect pentru cultură, demonstrând încă o dată că adevăratele evenimente sunt cele care lasă emoție în sufletul oamenilor.
Asociația Pensionarilor “SENIORUL” Câmpulung – „În mod excepțional, astăzi, 21 mai 2026, asistăm la o coincidență rară și la o triplă semnificație calendaristică, deoarece Înălțarea Domnului și Ziua Eroilor se suprapun perfect cu sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena.
În cinstea eroilor musceleni căzuți la datorie pe câmpul de luptă al celor două războaie mondiale, ieri, 20 mai, a avut loc un eveniment de excepție organizat de „Cercul Militar”, în colaborare cu Asociația „Seniorul”, Clubul „Lions Negru Vodă”, „Școala de Arte” și Asociația Cultul Eroilor Câmpulung. La acest minunat eveniment au fost prezente personalități cunoscute muscelene și argeșene, care au adus un frumos și emoționant omagiu eroilor, cunoscuți sau nu, ai neamului românesc.
Printre cei care au evocat și au subliniat importanța momentului s-au aflat: acad. Gheorghe Păun, prof. sculptor Radu Adrian, prof. Claudiu Călcâi, preotul Bisericii „Sf. Gheorghe”, Ionuț Văcăroiu și prof. Petre Pârghie. Au fost momente muzicale și poetice care au completat, într-un mod frumos și armonios, întregul registru al importantului eveniment.
„Vinovații” principali pentru organizarea, susținerea și prezentarea evenimentului au fost dl Adrian Ataman, expert numismat și pasionat al istoriei României din perioada regalității, și, nu în ultimul rând, prietenul nostru, dl Sergiu Cicu.”































NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.