Special pentru ediția din 2023 a NOPŢII MUZEELOR, ce are loc sâmbătă, 13 Mai, Secția de Etnografie și Artă Populară, din cadrul Muzeului Municipal Câmpulung, în colaborare cu Muzeul Județean ,,Teohari Antonescu” Giurgiu și Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești, a pregătit cu minuțiozitate deschiderea expoziției temporare „DIN COMORILE ZONEI ETNOGRAFICE VLAȘCA”.
“În odăile superbului monument de arhitectură din sec. al XVIII-lea, construit în stil muscelean, este expusă pentru trei luni de zile, Mai – Iulie 2023, o mică dar importantă parte din comoara culturală a secolelor XIX și XX ce aparține zonei Vlașca.
Expoziția prezintă piese de vestimentație de o frumusețe distinctă, precum: costume populare femeiești și bărbătești, dar și țesături de interior, piese din ceramică și lemn, minunății bine păstrate în lada de zestre a regiunii istorice a Munteniei.
Exponatele, minuni rare create manual, vor oferi vizitatorilor un regal al culorilor și al măiestriei.
Vă aşteptăm cu mult drag să treceți pargul Secției de Etnografie și Artă Populară!
Vă așteptăm în data de 13 Mai 2023, între orele 19.00 – 24.00, pentru a descoperi și celelalte surprize pregătite de colectivul muzeal pentru o NOAPTE A MUZEELOR de neuitat!“, se arată în comunicatul transmis de Muzeul Municipal Câmpulung.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.