POSTURI LA STAT, DAR FĂRĂ CANDIDAȚI! „FABRICA” DE CULTURĂ DIN MUSCEL CAUTĂ REFERENȚI, ÎNSĂ CONCURSUL S-A ÎMPOTMOLIT ÎNAINTE DE A AJUNGE LA… NUMIRE
La stat, în România, există o legendă care circulă de ani buni cu viteza unei știri bombă: când apare un post, nu te grăbi să-ți pregătești dosarul, pentru că, probabil, postul are deja un destin. Un nume. O relație. O poveste. Evident, vorbim despre percepții, nu despre dovezi. Dar percepțiile, în România, au și prostul obicei să supraviețuiască mult după ce, în unele cazuri, realitatea le contrazice.
La Câmpulung, însă, povestea capătă o întorsătură ceva mai interesantă.
Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, una dintre cele mai importante instituții de cultură din zona Muscel, a scos la concurs două posturi vacante de referent în cadrul Compartimentului Cultural-Artistic. Posturi pentru care, în teorie, ar trebui să existe oameni interesați, mai ales într-un domeniu în care nu abundă exact ofertele de muncă.
Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit deloc cu realitatea din dosarele de concurs.
Pentru unul dintre cele două posturi nu s-a înscris nimeni. Absolut nimeni. Niciun candidat, niciun dosar, nicio emoție. Postul a rămas exact acolo unde era: vacant.
Pentru celălalt post au apărut cinci candidați. De data aceasta părea că lucrurile intră pe făgașul normal. Numai că doi dintre cei cinci nu au îndeplinit condiția privind vechimea minimă de trei ani și au ieșit din cursă înainte ca examenul să înceapă propriu-zis.
Au rămas trei.
Trei oameni pentru un singur post.
Și, dacă cineva își imagina deja momentul în care unul dintre ei urma să fie declarat câștigător, avem o veste proastă: niciunul nu a reușit să treacă proba scrisă. Pragul era de minimum 50 de puncte. Nimeni nu l-a atins.
Rezultatul final? Un post fără niciun candidat și un alt post pentru care au existat candidați, dar niciunul suficient de bine pregătit, cel puțin raportat la baremul probei scrise, pentru a merge mai departe.
Și uite așa, după toată birocrația, dosarele, verificările, bibliografia și emoțiile examenului, instituția a rămas cu exact ce avea la început: două posturi vacante.
Aici apare însă întrebarea pe care mulți o au în minte, chiar dacă nu o spun cu voce tare.
De ce se feresc oamenii de concursurile pentru posturile de la stat? Posturi care le oferă confort, stabilitate…
O parte dintre ei pornesc din start cu ideea că nu au nicio șansă. „E pentru cineva”, „se știe cine intră”, „nu are rost să mă duc”. Într-o țară în care suspiciunea a devenit uneori un fel de certificat de autenticitate, nici nu mai este nevoie de o dovadă pentru ca legenda să funcționeze.
Alții văd condițiile de participare și renunță înainte să înceapă. Vechime, acte, criterii, bibliografii stufoase care pot ocupa liniștit câteva seri bune de lectură și un concurs la capătul căruia trebuie să demonstrezi că meriți postul. Pentru cineva din afara sistemului, aventura poate părea mai degrabă un traseu cu obstacole decât o simplă procedură de angajare.
Și aici este partea ușor ironică a poveștii: dacă postul este „cu dedicație”, atunci unde sunt candidații? Dacă este foarte dorit, de ce nu se înghesuie lumea? Dacă procedura este perfect accesibilă, de ce un post nu a atras nici măcar un singur om?
Desigur, nu există, din aceste rezultate, nicio dovadă că posturile ar fi fost pregătite pentru cineva anume. Și nici nu ar fi corect să transformăm o suspiciune într-o acuzație. Dar tocmai de aceea următorul concurs devine interesant.
Unul dintre cele două posturi vacante a fost scos din nou la concurs.
A doua încercare va spune mai multe decât toate teoriile de pe rețelele de socializare sau de pe Bulevardul Pardon.
Vor apărea candidați? Vor trece de filtrul condițiilor? Vor reuși să obțină punctajul necesar? Va fi, în sfârșit, ocupat postul? De cine o să fie ocupat?
Dacă da, povestea se poate încheia simplu: primul concurs a fost doar o combinație nefericită de lipsă de candidați și rezultate slabe la examen.
Dacă nu, întrebările vor deveni din ce în ce mai incomode.
Pentru că o instituție de cultură poate avea bibliografii impecabile, regulamente perfecte și proceduri transparente până la ultimul paragraf. Dar, până la urmă, scopul unui concurs este să găsească omul potrivit pentru post, nu să producă un alt post vacant.
Iar la Casa de Cultură „Tudor Mușatescu”, primul episod s-a terminat cu un rezultat aproape absurd: un post fără niciun concurent și un altul fără niciun admis.
Acum urmează episodul doi.
Și, de data aceasta, merită urmărit cine intră în cursă, cine trece de condiții și, mai ales, cine ajunge să ia punctajul pe care primul concurs nu l-a găsit.
Pentru că, până la urmă, întrebarea este simplă:
POST CU DEDICAȚIE SAU CONCURS PE BUNE?
Răspunsul nu trebuie dat de zvonuri. Îl poate da chiar următorul concurs.
Anunt-Concurs-Selectie-Dosare-Referent-Gradul-IA-S
Anunt-Concurs-Selectie-Dosare-Referent-Gradul-I-S
Anunt-ref-GR-IA-S-SCANAT-30.07
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.