O seară dedicată performanței feminine și leadershipului autentic a avut loc pe 24 februarie 2026, de Dragobete, la ARIA EVENTS din Pitești, acolo unde Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș a organizat Gala Femeilor Manager de Succes.

Evenimentul a adus împreună femei puternice, vizionare, cu afaceri solide și branduri recunoscute, care au demonstrat că succesul se construiește prin muncă, viziune și valori asumate. A fost o celebrare a celor care reușesc să îmbine performanța profesională cu responsabilitatea față de familie și comunitate, depășind stereotipuri și redefinind rolul femeii în mediul de afaceri.

Printre femeile de succes premiate de organizatori s-a aflat și managerul Florina Vuței, reprezentanta brandului „Un Băiat și o Fată” din Câmpulung. Distincția primită confirmă rezultatele obținute în management și consolidarea unui brand apreciat la nivel național, dar și modul în care leadershipul poate fi exercitat cu echilibru și respect față de oameni.

Produsele UBF, recunoscute pentru gustul lor inconfundabil, au devenit în timp un reper al calității, iar succesul lor reflectă o viziune construită cu perseverență și dedicare. Dincolo de realizările profesionale, Florina Vuței este cunoscută în comunitatea locală pentru umanitatea și discreția cu care a ales să fie alături de cei aflați în dificultate, transformând implicarea socială într-o valoare constantă.

Cu emoție și recunoștință am participat la Gala Femeia de Succes, un eveniment deosebit organizat de Camera de Comerț și Industrie Argeș.

A fost o seară dedicată femeilor care construiesc, inspiră și aduc valoare în comunitatea noastră prin muncă, pasiune și curaj.

M-am simțit onorată să fiu parte dintr-un eveniment care celebrează performanța, determinarea și spiritul antreprenorial feminin din județul Argeș.

Felicitări tuturor doamnelor premiate și mulțumiri organizatorilor pentru o gală elegantă, plină de energie bună și povești inspiraționale!

Continuăm să creștem, să visăm și să demonstrăm că succesul are chip feminin.”, a declarat Florina Vuței.

Pentru managerul cofetăriilor Un Băiat și O Fată, principiile umane stau la baza oricărei construcții durabile, iar recunoașterea primită în cadrul Galei Femeilor Manager de Succes confirmă faptul că succesul adevărat se măsoară atât în rezultate, cât și în impactul pozitiv lăsat în comunitate.

Premierea sa transmite un mesaj clar: leadershipul autentic inspiră, unește și creează valoare pe termen lung.

Sursa foto – Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.