Lacul Pecineagu, situat pe cursul superior al Râul Dâmbovița, a ajuns la un grad de umplere de 88%, un nivel mult mai bun comparativ cu aceeași perioadă a anilor precedenți. În luna februarie 2025 gradul de umplere era de doar 29%, iar în februarie 2024 de 33%.
Volumul actual este esențial pentru completarea rezervelor de apă din lacurile de acumulare administrate de Administrația Bazinală de Apă Argeș-Vedea, acestea fiind gestionate cu atenție pentru a asigura satisfacerea tuturor folosințelor, în special alimentarea cu apă a populației.
Chiar dacă toate celelalte acumulări sunt pline, golirea controlată a lacului Vidraru – cel mai mare lac din bazinul hidrografic Argeș, situat pe râul Argeș și administrat de Hidroelectrica – a condus la reducerea rezervei totale de apă la 37,8%.
În aceste condiții, pentru specialiștii ABA Argeș-Vedea, gestionarea cantităților de apă în anul 2026 va reprezenta o provocare majoră, ce presupune monitorizare permanentă, echilibru între cerințele de consum și cele de mediu, precum și măsuri pentru asigurarea resurselor necesare în perioadele critice.
Foto ing. Bogdan Badiu
































NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.