Înființat în anul 1889, Muzeul Municipal Câmpulung, una dintre cele mai vechi instituții muzeale din România, marchează un moment de referință în istoria sa prin organizarea, pentru prima dată, a unei expoziții alcătuite din piese ale patrimoniului propriu la București, la Muzeul Național al Țăranului Român.

Expoziția „Muscelul la noi”, deschisă publicului în perioada 23 iulie – 16 august 2026, reprezintă încununarea unei activități desfășurate neîntrerupt timp de 137 de ani în slujba cercetării, conservării și valorificării patrimoniului cultural. Este un moment cu o puternică încărcătură simbolică, prin care patrimoniul Muzeului Municipal Câmpulung ajunge, pentru prima dată, în fața publicului bucureștean, într-unul dintre cele mai prestigioase spații muzeale din România.

Fondat la inițiativa marelui istoric și arheolog Grigore Tocilescu, Muzeul Municipal Câmpulung și-a asumat încă de la început misiunea de a salva și păstra mărturiile trecutului Muscelului. De-a lungul celor peste 137 de ani de existență, instituția și-a consolidat statutul prin cercetări arheologice, activități de conservare, proiecte științifice și expoziții dedicate patrimoniului istoric, etnografic, artistic și al științelor naturii, devenind unul dintre cele mai importante repere culturale ale județului Argeș.

Expoziția reunește 80 de piese vestimentare datând de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, fiecare fiind însoțită de informații privind proveniența, tehnica de realizare și valoarea sa patrimonială. Ansamblul expozițional pune în lumină frumusețea și autenticitatea costumului popular muscelean, una dintre cele mai rafinate expresii ale patrimoniului etnografic românesc.

Marama din borangic, fota, ia și celelalte componente ale portului tradițional muscelean impresionează prin eleganța croiului, armonia cromatică și bogăția motivelor decorative. Țesute și cusute din in, cânepă, lână, bumbac, borangic și mătase, aceste piese sunt mărturii ale talentului și migalei femeilor din Muscel, care au transmis din generație în generație o moștenire culturală de o valoare inestimabilă. Motivele ornamentale – ciarba, melcul, brădulețul sau mușcatele pe rânduri – alcătuiesc un limbaj simbolic care definește identitatea acestei zone.

Prestigiul costumului muscelean a depășit de mult granițele regiunii. Regina Maria a apreciat și a purtat cu mândrie marama musceleană, iar mari artiști români, precum Nicolae Grigorescu, Gheorghe Tattarescu, Theodor Aman și Carol Popp de Szathmáry, au surprins în operele lor frumusețea și eleganța acestui port tradițional.

Vernisajul expoziției, desfășurat în data de 23 iulie 2026, în Sala Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român, a reunit reprezentanți ai instituțiilor muzeale, specialiști în domeniul patrimoniului și numeroși iubitori ai culturii române.

 Evenimentul s-a bucurat de prezența directorului general al Muzeului Național al Țăranului Român, dr. Virgil Ștefan Nițulescu, și a managerului Muzeului Municipal Câmpulung, Alexandru Oprea, alături de numeroși invitați, reuniți pentru a celebra un moment deosebit dedicat valorificării patrimoniului cultural românesc.

Realizarea acestei expoziții a fost posibilă prin colaborarea strânsă dintre cele două instituții, curatorii proiectului având un rol esențial în conceperea și pregătirea acestui demers muzeal. Dr. Sanda Safta, muzeograf, și Gabriela Negoescu, conservator al Muzeului Municipal Câmpulung, alături de dl. Ion Blăjan și dna. Petronela Fotea, de la Muzeul Național al Țăranului Român. Aceștia au realizat expozița, iar această activitate de cercetare, documentare și pregătire a făcut posibilă aducerea în fața publicului a acestui valoros demers muzeal.

„Muscelul la noi” este prima expoziție organizată de Muzeul Municipal Câmpulung la București și reprezintă mai mult decât o reușită instituțională. Astfel, faptul că Muzeul Național al Țăranului Român găzduiește această expoziție, la numai după două săptămâni de când și-a sărbătorit 120 de ani de existență prin prezentarea noii expoziții permanente, reafirmă locul acestui important centru de colectare și transmitere a spiritualității tradiționale românești.

Expoziția poate fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român până la data de 16 august 2026, oferind publicului ocazia de a descoperi una dintre cele mai valoroase expresii ale patrimoniului cultural românesc.

Fotografii și video de la vernisajul desfășurat în data de 23 iulie 2026, în Sala Noua Galerie a Muzeului Național al Țăranului Român din București.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.