Din neam în neam, unul dintre numele de rădăcină des întâlnit la noi, românii, este numele de Ion, un nume care se confundă întrucâtva cu identitatea noastră.
♦ Și în familia mea primul născut, din generație în generație, a purtat numele Sfântului Ion.
Prăznuim azi Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Sfântul Ion, a doua zi după Bobotează. Cu acest prilej, Iisus s-a făcut cunoscut oamenilor, la 30 de ani.
Tot pe 7 ianuarie, este sărbătorit Crăciunul pe rit vechi 2022.
✝Prorocul Ioan a început să predice înaintea lui Iisus, având rolul de a pregăti poporul pentru primirea Mântuitorului şi a-l face cunoscut. Prin botezarea oamenilor în Iordan, el, de fapt, îi pregătea pentru adevăratul botez, cel în duh, pe care l-a adus Iisus Hristos.
Sărbătoarea Sfântului Ion, cunoscută în popor sub numele de “Sânt-Ion”, reprezintă încheierea Sărbătorilor de Iarnă deschise la Sfântul Nicolae. Sărbătoarea mai este cunoscută şi sub numele de „Înaintemergătorul Domnului” sau „Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”.
✅ Se spune că în dimineaţa zilei de Sfântul Ioan Botezătorul (Sfântul Ion) fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi ferit de boli în timpul anului.
✅ Conform tradiţiei populare, se spune că după Sfântul Ion se botează gerul, adică se înmoaie frigul şi temperaturile încep să crească.
✅ Sfântul Ion este considerat protectorul pruncilor.
✅ Se spune că această zi e una a bucuriei, iar cine nu se veseleşte în această zi va fi trist tot anul.
❤ Bucurați-vă, așadar!
La mulți ani nouă, tuturor Ioanelor și Ionilor!
Deputat Simona BUCURA – OPRESCU
Președinte interimar PSD Câmpulung
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.