Sâmbătă, 23 noiembrie 2019, la Rucăr se va organiza un protest pentru sensibilizarea autorităţilor cu privire la problema urşilor deveniţi un real pericol şi pentru comunitatea musceleană.
Numai în ultimele zile, pe mai multe străzi din Rucăr au apărut urşii. Şi nu vorbim de uliţe lăturalnice, ci de străzi din apropierea centrului comunei.
Potrivit rucărenilor, „animalele se plimbă prin comună până şi la orele prânzului, ne devorează porcii şi pun în pericol sute de vieţi omeneşti”.
Recent, în timp ce lua cina, o familie de rucăreni, ce locuieşte în apropierea Pieţei – în punctul Peste Vale, s-a trezit cu un urs în cămară. După ce le-a devorat tot sloiul a încercat să intre în bucătărie, însă zarva l-a determinat pe animal să dispară rapid.
Iniţiatorul evenimentului care se doreşte să aibă loc sâmbătă, rucăreanul Florin Benţea, a precizat pe profilul său de Facebook că:
„Sâmbătă, în mod legal, eu o să mă ocup de chestia asta! Mâine, după ce am aprobare de la instituțiile abilitate o să vă comunic data locul și ora unde o sa aibă loc manifestația!
(…) A trimis, în sfârşit, conducerea primăriei RUCĂR un memoriu la Ministerul Mediului… Se pare că au avut verde la interviuri din partea noilor proprietari ai Rucărului… adică din partea F.C.C. De mâine nu mai stau porcii stresați în coteț!
(…) În Făgăraş a renunțat! Au fost primari cu … la ei și nu le-au dat-o în mână! A rămas zona asta:Valea Dâmboviței, Răul Târgului, Argeşel. Pentru că aici autoritățile locale s-au vândut pe câțiva arginți! Au văzut că și aici se mai împotrivesc câțiva și au dat-o pe aia de la Arii Protejate cum că ei și-ar dori Yelowstone-ul! E vorba de Fundația Conservation Carpathia… Sunt multe de spus dar nu aici!!
(…) Marionetele alea care dau ordonanțe de guvern, probabil stau la bloc și habar n-au ce impact are ursul asupra țăranului roman căruia numai asta nu-i mai lipsea! Şi da, părerea mea e: Omul pe primul loc!!!
(…) Ca să ne înțelegem: Despre Christoph este vorba! A putut să cumpere proprietăți pe raza comunei Rucăr cu sprijinul celor de la conducerea Rucărului! Nu dau nume acum! E cert că ne-au vândut pentru că au avut interese financiare și nu s-au gândit nici o secundă la repercusiunile care cât de curând vor apărea iar. În momentul acela nici Hanganu nici altcineva n-o să fie lângă ei! Ruşine să vă fie funcționarilor că fac ăștia din voi și din noi, rucărenii, ce vor!!! Să le arate cineva comentariul ăsta ăstora la care mă refer!”.
Pe site-ul de socializare existând comentarii interminabile cu privire la problema urşilor, care pun în pericol întreaga comunitate rucăreană.
Cert este că nimeni nu pare a lua măsuri, nimeni nu pare a fi interesat de relocarea animalelor. Condiţie în care este de înţeles că rucărenii au ajuns la capătul răbdării, fiindu-le teamă să mai iasă în curte sau să-şi lase singuri copii în casă.
Privită în ansamblu, problema pare să fie una extrem de dificilă. Pe de o parte există situaţia în care se află oamenii, pe de alta situaţia animalelor, care nu au nici o vină că sunt mânate doar de instinct. Autorităţile au dormit liniştite în timp ce situaţia a scăpat de sub control!
Rămâne de văzut ceea ce se va face în continuare, pentru că un ministru ce doar survolează zona cu elicopterul nu este de ajuns.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.