
Cel mai tânăr consilier local liberal din comuna musceleană Poienarii de Muscel, Bogdan Floroiu şi-a creştinat fiul, născut în data de 30 mai.
Fericitul eveniment a avut loc duminică, 25 septembrie a.c., la Biserica Sfântul Nicolae din satul Jugur, iar petrecerea (de la care nu au lipsit nici ursitoarele) a avut loc în Căminul Cultural proaspăt renovat.
Naşii micuţului Darius Constantin, Nicoleta şi Sorin Pârşan, alături de cei peste 170 de invitaţi ai tinerilor părinţi Petruţa şi Bogdan Floroiu, s-au distrat până târziu în noapte. Printre invitaţi numărându-se primarul Ion Banzea, consilierii locali, rude şi prieteni ai familiei Floroiu.
De menţionat este că una dintre ursitoare i-a predestinat micuţului Floroiu Constantin Darius (FC Dinamo) să fie fan înfocat al echipei Dinamo aşa cum este şi tatăl său.
[wzslider info=”true” lightbox=”true”]
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.