,,Sunt fată de la Muscel” – Ilona şi Denisa, două dintre minunile muzicii populare cu sânge de muscelean

0
2899

Dintre 130 de copii prezenţi la Festivalul Ursul din Carpaţi, ce a fost organizat la Lupeni,  Staţiunea Straja, jud. Hunedoara, pe platoul Clubului Montana, o micuţă bucureştencă cu suflet de musceleancă a luat locul I. Vocea şi talentul muntencei fiind de departe remarcat de juriul festivalului la secţiunea de muzică populară. A câştigat interpretând piesa ,,Sunt fată de la Muscel”, din repertoriu doamnei Elisabeta Ticuţă.

          Astfel, Ilona Amieroaie s-a întors acasă cu încă un premiu pentru impresionanta colecţie de diplome şi trofee obţinute în ţară şi străinătate.

Micuţa ce cântă despre Muscel, este o fetița talentată, cu o voce minunată.

Ilona Amieroaie este născută în București, în data de 3.08.2006, şi este fiică de preot. Talentul îl moștenește de la tatăl ei, bucureștean, iar de zona Muscelului o leagă rădăcinile materne. Mama ei, Cristina Amieroaie care este educatoare născută în comuna Mihăeşti – Argeş. Ea fiind cea care a dat viaţă frumoasei şi talentatei muscelence.

          De mică, Ilona a îndrăgit muzica populară, alegând ca acolo unde cântă să reprezinte Argeşul cu mândrie de musceleancă.

Ilona este, în prezent, elevă în clasa a VI-a la Colegiul „Dinu Lipatti”, iar în paralel urmează cursurile Şcolii Populare de Artă București, fiind în anul trei la clasa de canto – muzică populară a prof. dr. Aurel Mustățea.

          Micuţa interpretă de muzică populară are un palmares bogat cu premii obținute atât în țară, cât și în afara ţării. În vara anului 2016 a reprezentat România în Serbia obținând premiu de excelenţă.

          A participat la Festivalul Ciuleandra Bucureşti 2016 obţinând tot premiul 1, la Conil Fest 2017 – Bucureşti, unde a reuşit să obţină Trofeul, la Festivalul Blândul Pastor București – premiul I, la Festivalul Sound Music Fest Pitești 2017 – premiul 1, la Festivalul Național de Muzică Tuzla Constanța – Trofeul categoria 10 – 12 ani – 4 – 5 August 2017, la Festivalul Național  Ursul din Carpați 11 – 13 August 2017 Straja – Lupeni HUNEDOARA, unde a fost singura munteancă.

          Pe urmele surorii mai mari calcă și micuța Denisa Amieroaie, născuta pe 13.05.2012, la fel de talentată ca Ilona. Și ea are un palmares bogat și reprezintă cu mândrie județul Argeș – zona Munteniei. Obţinând, în Serbia 2016 – Premiu de excelenţă, la Ciuleandra 2016 – București –  premiul 2, la Conil Fest 2016 București – Trofeul, la Festivalul Sound Music Fest Pitești 2017 – Premiul de Excelenţă, la Festivalul Internațional Mărul de Aur Bacău – premiu 1, iar la Festivalul Ursul din Carpați Straja Locul 1 – categoria de vârsta 6 – 8 ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here