Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” a devenit premeditat ruină?

Au trecut 14 ani de când principala instituție de cultură câmpulungeană, Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” a fostcasa de cultura tudor musatescu preluată de Ministerul Culturii, pentru a intra într-un amplu program de reabilitare, ce ar fi trebuit să dureze numai 18 luni.
Mai exact, în anul 2002 a demarat proiectul ce ar fi trebuit să transforme Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” într-un Palat al Culturii, însă minunea reabilitării s-a transformat în deyastru pe bani publici.
Clădirea, construită în anul 1907, care adăposteşte încă din anul 1972 Casa de Cultură „Tudor Muşatescu”, şi care a fost sediu de primărie, chiar şi unitate de securitate, este acum o clădire spoită la vedere, şi ruină-n rest.
Așa cum am mai spus au trecut 14 ani, iar la singura instituţie de cultură a municipiului s-a lucrat doar la faţada dinspre strada principală, costurile lucrărilor ridicându-se la câteva miliarde de lei vechi, sume înghiţite de firma patronată de Vasile Turcu. Din 2009, lucările au fost stopate, iar restul timpului a fost consumat doar pe întocmirea de documentații. Timp în care una dintre cele mai importante clădiri de patromoniu din Câmpulung cade bucată cu bucată, posibil premediat dată fiind valoarea terenului situat în plin centru istoric al municipiului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.