Arde în Muscel! Un cioban a aruncat un chiştoc aprins şi a dat foc dealului!

În seara zilei de luni, 01 februarie 2016, prin apel la Serviciul de Urgenţe incendiu 1112 s-a anunţat că peste zece hectare de vegetaţie ard în satul Coteşti – Godeni. Localnicii speriaţi la vederea flăcărilor care au cuprins dealul Coteştiului s-au mobilizat pentru a stinge vâlvătaia, la faţa locului ajungând rapid nu numai echipele de intervenţie ale ISU, dar şi echipe din partea primăriei Godeni, coordonate de primarul Ion Pădureanu.
Potrivit primelor cercetări, se pare că focul a pornit de la o ţigară aprinsă, aruncată de un cioban. Locuitorii povestind că un bărbat, care se duce cu caprele la păscut în zona respectivă, a aruncat ţigara nestinsă, iar până la incendiu, a fost doar un pas.
Ion Livezeanu, un localnic, spune că el de cum a zărit focul, a alarmat incendiu 3vecinii, şi înarmaţi cu furci au plecat spre locul de unde limbile de foc se înălţau până la patru metri: „Nu e primul incendiu la care intervin. Nu mă tem de foc, iar cum am zărit că arde, am plecat. Ne-am adunat câţiva săteni şi am mers până la locul respectiv. Nu se poate ajunge cu maşina, doar pe jos. E mult de mers. Am ajuns, dar nu am putut face mare lucru. E totul uscat, arde necontrolat, şi nu se poate interveni pentru că bate vântul şi aprinde totul în jur. Ard cam zece hectare de teren, vegetaţie uscată”.
Pompierii ajunşi la faţa locului au fost nevoiţi să parcurgă pe jos distanţa de la carosabil până la locul incendiului, deoarece autospecialele nu au putut fi băgate prin pădure. Pe perioada nopţii, echipaje de la ISU vor rămâne în zonă pentru a avea grijă ca focul să nu se extindă, dar de stins nu îl vor putea stinge. Locuitorii zonei pot fi însă liniştiţi că locuinţele nu le sunt puse în pericol, existând riscul ca focul să se extindă, în funcţie de curenţi, ori spre comuna Aninoasa, ori spre satul Opreşti, comuna Stâlpeni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.