Duminică, 29 iulie 2018, în Piața Vasile Milea din Municipiul Pitești a fost celebrată Ziua Imnului Național, eveniment ce se sărbătorește în toată țara, începând cu data de 18 mai 1998.

La ceremonial au participat, alături de publicul piteștean, preşedintele Consiliului Județean Argeș Dan Manu și vicepreşedintele Ion Mînzînă, prefectul Emilian Dragnea, doamna senator Cristina Stocheci, viceprimarul Laurențiu Zidaru, consilieri județeni și locali, precum și reprezentanții instituțiilor publice argeșene.

Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de către Fanfara „Argeșul” a Centrului Cultural Județean Argeș, urmată de oficierea unei slujbe religioase, semnificația momentului, prezentată de directorul Muzeului Județean Argeș, Cornel Popescu, mesajul prefectului Emilian Dragnea şi un program de cântece patriotice susţinut de Corul Veteranilor „Mihai Viteazul”. În încheiere, toți cei prezenți au intonat Imnul Național în acordurile Fanfarei.

La 29 iulie 1848, „Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn „o adevărată Marsilieză românească”.

Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, „Deşteaptă-te române!” a fost ales imediat după decembrie 1989 drept Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.

Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.