Un lider politic argeşean vrea referendum „pro sau contra refugiaţi” la Câmpulung Muscel

Cuvântul „refugiat” a devenit unul foarte cunoscut muscelenilor după ce s-au cam adeverit refugiati 1zvonurile că fostul Centru de Instrucţie Jandarmi din municipiu va fi transformat în Centru de Imigrări. Astfel că, odată alocate fonduri guvernamentale pentru un viitor centru câmpulungean de primire refugiaţi, subiectul “refugiaţii” este unul la ordinea zilei atât la colţul străzii, cât şi în mediul politico – administrativ. Nu puţini s-au arătat a fi împotriva deschiderii unui astfel de centru în fosta Capitală a Ţării Româneşti, printre ei numărându-se şi liderul judeţean al Mişcării Populare Argeş, Cătălin Bulf.
„Având în vedere că la nivel de Parlament problema refugiaţilor nu a fost luată în discuţie, nu putem, noi, românii să rămânem la mâna unui singur om, excursionistul Klaus Iohannis. În aceste condiţii, Mişcarea Populară Argeş va iniţia organizarea unui referendum pe tema refugiaţilor. Inima Argeşului o reprezintă zona Câmpulung – Curtea de Argeş şi localităţile din jur şi nu întâmplător, primii refugiaţi vor fi trimişi acolo. Practic, românismul este afectat chiar în inima lui”, a precizat recent preşedintele Mişcării Populare Argeş.
Rămâne de văzut dacă iniţiativa lui Cătălin Bulf se va concretiza şi dacă muscelenii îşi vor exprima opinia pro sau contra refugiaţi la Câmpulung.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.