Mircea Andrei despre candidatul PSD la Primăria Pitești: „Lupul, unde a mâncat o oaie, se mai întoarce!”

Întrebat de jurnaliști cum comentează faptul că PSD nu și-a anunțat până pendiucla acest moment candidatul și este măcinat de lupte interne la Pitești, Mircea Andrei, a punctat tehnica PSD de-a lungul timpului. Este cunoscut faptul că pentru a nu fi atacați sau taxați pentru problemele de natură penală sau de ordin administrativ, aşa cum sunt şi gafele de-a lungul timpului sau cazurile concrete, precum: betonificarea și distrugerea spațiilor verzi din oraș, PSD își anunță candidatul pe ultima sută de metri.
Mircea Andrei, președintele PAM – Partidul pentru Argeș și Muscel, a declarat caustic: „La Pitești, PSD nu și-a definitivat metoda prin care va înșela lumea din nou, după mai multe discuții va definitiva metoda prin care va încerca să prostească Piteștiul din nou și atunci va apărea și candidatul. Până la sfârșitul lunii vom anunța și noi candidatul la Primăria Pitești. Spre deosebire de noi, PSD trebuie să gândească modul de operare. Locul faptei, în cazul PSD, este Piteștiul sau mai bine zis… locul infracțiunii. Lupul, unde a mâncat o oaie, se mai întoarce! Am spus suficient despre Pendiuc și candidatura PSD. Au mâncat oaia timp de 25 de ani la Pitești, cum să nu se întoarcă?”.
Vă reamintim că primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, este cercetat penal într-un dosar instrumentat de DNA – structura centrală, dosar ce vizează fapte de corupție cu privire la Serviciul Public de Transport în comun din municipiul Pitești.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.