
În urma valului de îmbolnăviri ale elevilor care au servit masa la școală, prefectul de Argeș, Cristian Soare, a cerut un amplu control al tuturor unităților ce servesc masă caldă în unitățile școlare argeșene.
În urma verificărilor făcute de o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai DSP , DSVSA, ITM , PC și IȘJ Argeș, au fost găsite mai multe nereguli, fiind suspendată activitatea a două firme ce aveau cantină proprie, una dintre ele fără a deține autorizație de funcționare sanitară.
„Până la acest moment echipele mixte de control DSP , DSVSA, ITM , PC și IȘJ au verificat cca 40 de entități (școli, grădinițe, cantine, centre de zi, licee, firme de catering);
– au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale cu amendă în valoare de cca 65.000 lei și 33 de sancțiuni contravenționale cu avertisment;
– în două cazuri a fost suspendată activitatea (Școala nr.16 Pitești și Unitatea de Îngrijire Copii SC ABC ELEFANTUL CICI CLUB și AFTER SCHOOL SRL Câmpulung cu cantină proprie, acesta din urmă neavând autorizație de funcționare sanitară, nu are circuit funcțional, nu are personal medical în unitate);
– la o unitate au fost găsite produse din carne cu termenul de valabilitate expirat, acestea fiind retrase de la consum (Cantina DJTS de la Școala Ion Minulescu Pitești);
– alte deficiențe constatate :
- a) nu se efectuează triajul personalului (5 cazuri);
- b) nu se păstrează probele alimentare din meniurile servite (6 cazuri);
- c) masa se servește în sala de clasă, neexistând o sală de mese (4 cazuri);
- d) în autorizația sanitară de funcționare nu este menționat obiectul de activitate “after school” (3 cazuri);
- e) nu se calculează necesarul zilnic de calorii și substanțe nutritive (4 cazuri);
- f) nu se avizează meniul de către un cadru medical (5 cazuri);
- g) nu se informează consumatorii cu privire la cantitatea netă, alimentele servite, nu se indică alergenii ( 9 cazuri);
- h) lipsa analizelor coprobacteriologice și coproparazitologice pentru personalul care servește masa (1 caz);
- i) transportul hranei la unitatea de învățământ se face necorespunzător (1 caz);
- j) personalul de deservire nu are cursuri de igienă (1 caz)
- k) lipsa procedurilor operaționale pentru cadrele didactice care desfășoară activitatea de verificare a servirii mesei (9 cazuri);
- l) nu se face dovada realizării dezinfecției, dezinsecției și deratizării (4 cazuri)
Controalele vor continua în zilele următoare la toate cele 100 de unități (școli, grădinițe, centre de zi, firme de catering).
– în concluzie, se constată o serie de deficiențe la nivelul acestor entități, cu precădere în zona acestor agenți economici care prestează activități de catering;
– am constatat faptul că odată cu introducerea în școli a programelor de învățământ alternativ, managementul acestora nu a fost pregătit pentru a oferi condiții propice pentru asigurarea activităților de servire a mesei, apelându-se în majoritatea cazurilor la soluții improvizate;
– după finalizarea acestor controale vom face o analiză împreună cu IȘJ Argeș cu privire la organizarea și servirea mesei în cadrul programelor de învățământ alternativ, punctual pentru fiecare școală în parte, așa încât acestea să poată furniza elevilor, inclusiv, servicii de calitate în ceea ce privește servirea mesei.”, se arată în comunicatul transmis de Instituția Prefectului – județ Argeș.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.