Ieri, 17 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au depistat în flagrant delict, în municipiul Curtea de Argeș, doi bărbați, de 22, respectiv 23 de ani, în timp ce ar fi comercializat droguri de mare risc.

“În cursul zilei de 17 mai a.c., polițiștii de combatere a criminalității organizate din Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – S.T. Pitești, cu sprijinul jandarmilor argeșeni, au efectuat o activitate de prindere în flagrant delict, în Curtea de Argeș, fiind depistați doi bărbați, care ar fi oferit spre vânzare 120 de comprimate, susceptibile a fi droguri de mare risc.

De asemenea, asupra celor doi, au mai fost descoperite alte 295 de comprimate de MDMA, 80 de grame de substanță cristalină, susceptibilă a fi drog de mare risc, 50 de grame de amfetamină, telefoane mobile și două grindere.

Din cercetări a reieșit că, din septembrie 2020 și până în prezent, bărbații ar fi comercializat, în județul Argeș, droguri de risc și droguri de mare risc.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că unul dintre aceștia figura în carantină, din data de 10 mai a.c.

Persoanele au fost conduse la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, iar, după administrarea probatoriului, au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentate Tribunalului Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.” se arată în comunicatul IPJ Argeș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.