Deşi pe străzile din oraşul Mioveni, după cum declară primarul Ion Georgescu, „nu au apărut blocaje şi nu s-au înregistrat evenimente rutiere cauzate de condiţiile meteorologice nefavorabile, asta deoarece, utilajele de deszăpezire au intervenit pentru a degaja carosabilul încă de cursul nopţii”, la dispoziţia cetăţenilor stau permanent deschise două linii telefonice pentru urgenţe de deszăpezire.
„În total au fost utilizate 30 utilaje de deszăpezire, stocurile de material antiderapant fiind de 250 tone de sare, 2000 mc de nisip, 30 tone de clorură de calciu (granule) şi 500 kg inhibitor, acestea fiind destinate pentru curățarea carosabilul, a trotuarele și a zonele care aparțin domeniului public. În momentul de față utilajele sunt în continuare pe străzile oraşului și intervin acolo unde se impune.
Reamintim că, procedura de deszăpezire este asigurată de Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni și S.C. Construcţii Reparaţii Mioveni SRL.
Orice problemă referitoare la deszăpezirea în oraşul Mioveni poate fi semnalată la dispeceratul non-stop de la SC Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni (număr de telefon: 0348/457.102) sau la Primărie (număr de telefon: 0348.455.999).
Cetăţenii sunt rugaţi să apeleze la aceste numere pentru a anunţa unde sunt probleme.
De menționat faptul că, acțiunea de deszăpezire a Bulevardului Dacia, care este Drum Național este executată de Secția Drumuri Naționale – Argeș.
Creșele, căminele și grădinițele din Mioveni își desfășoară activitatea în regim normal de funcționare.”, este ceea ce a anunţat primarul Mioveniului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.