În perioada 04 – 21 aprilie 2017, Sala Basarab a Muzeului Municipal Curtea de Argeş va găzdui o expoziţia „Dansul”.

O expoziţie de lucrări realizate din ceramică, metal și sticlă, dar și piese stilizate, realizate tridimensional, redând expresiv mișcările grațioase ale dansului.

Lucrările poartă semnătura artistului basarabean Eric Perjovschi, doctor în Arte Vizuale.

„Muzeul Municipal Curtea de Argeș vă invită mâine, 04 aprilie, orele 15.30 la vernisajul expoziției „Dansul” semnată de artistul basarabean Eric Perjovschi.

Cu o deosebită măiestrie, artistul care modelează cu ușurință ceramica, sticla, emailul, metalul stăpânind până și focul în creațiile sale, aduce acum în premieră la Curtea de Argeș expoziția „Dansul” care însumează lucrări realizate în diferite tehnici mixte. Expoziția de față reprezintă, de fapt, teza de doctorat în artele vizuale susținută de curând de Eric la Universitatea din Timișoara.

Diferitele reprezentări ale dansului încadrează această expoziție între sculptură și statutul artelor decorative. Cu această ocazie, publicul din Curtea de Argeș va putea admira diferite balerine modelate cu măiestrie și talent din metal, dar și lucrări în care sunt redate sugestiv, cele 4 anotimpuri calendaristice.”, este invitaţia lansată de conducerea Muzeului Municipal Curtea de Argeş tuturor iubitorilor de frumos.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.