În seara zilei de 21 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Curtea de Argeș au fost sesizați despre un accident cu victime produs pe strada 1 Mai din același municipiu.

“Echipajul din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș, care se deplasa către evenimentul rutier, în regim de circulație prioritar, a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat doar pagube materiale.

Din verificările efectuate cu privire la tamponarea în care a fost implicat echipajul de poliție a rezultat că acesta se deplasa cu mijloacele acustice și luminoase în funcțiune, pe str. 1 Mai din Municipiul Curtea de Argeș, împrejurări în care a fost acroșat de un alt autoturism, care a schimbat brusc direcția de deplasare spre stânga.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

Evenimentul rutier va fi protocolat conform prevederilor OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice.

În continuare, polițiștii rutieri au efectuat verificări cu privire la evenimentul rutier sesizat inițial. Astfel, din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un bărbat de 59 de ani, din Curtea de Argeș, care conducea un autoturism pe str. 1 Mai, din direcția Albeștii de Argeș spre Pitești, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, posibil pe fondul neasigurării la schimbarea direcției de deplasare prin viraj la stânga, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, condus de o tânără de 23, din Curtea de Argeș, care se deplasa pe aceeași stradă, din sensnul opus.

În urma coliziunii au suferit leziuni tânăra de 23 de ani, și un minor, de 3 ani, pasager în același autoturism.

De asemenea, ambii conducători implicați au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.”, se arată în comunicatul IPJ Argeş. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.