87 de şoferi au fost lăsaţi pietoni de poliţiştii argeşeni

În perioada 6 – 11 februarie a.c., 50 de poliţişti din structurile de poliţie politist 1rutieră şi ordine publică au acţionat zilnic pe tronsoanele de drum din judeţul Argeş pentru depistarea conducătorilor auto care circulă cu viteză peste limita legală admisă sau care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.
La depistarea conducătorilor auto care încalcă prevederile legale poliţiştii au folosit 11 aparate de măsurare a vitezei.
Pentru abaterile constatate în trafic, poliţiştii au aplicat 498 de sancţiuni contravenţionale, 436 fiind aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 62 pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.
Totodată, au fost reţinute în vederea suspendării dreptului de circulaţie 87 de permise de conducere, dintre care 25 pentru viteză şi 62 pentru neacordarea de prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.
Tot în aceeaşi perioadă, poliţiştii au constatat 4 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice, iar 456 de pietoni au fost sancţionaţi contravenţional pentru traversare neregulamentară.
În ultimele 7 zile, pe raza judeţului Argeş nu au fost înregistrate accidente rutiere grave.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.