
Un control inopinat realizat de directorul DSVSA Argeș a scos la iveală nereguli majore în activitatea unei brutării și a unei patiserii din municipiul Câmpulung. În urma celor constatate s-a decis suspendarea activității celor două unități până la remedierea problemelor constatate.
“Directorul DSVSA Argeș, Dr. Sorin Sorescu, a recurs la o nouă modalitate de lucru pentru a vedea mai în detaliu situația din teritoriu, ducându-se, alături de inspectorii delegați pentru control, la diverse unități din domeniul alimentar pentru a se convinge că ceea ce i se prezintă în notele de control ale inspectorilor corespunde cu realitatea din teren.
Vă prezentăm două unități ce intră la categoria „AȘA NU” și pentru care s-au aplicat sancțiuni drastice.
Mai exact, este vorba de o brutărie și o patiserie din Câmpulung, ce au fost controlate la sfârșitul săptămânii trecute de directorul DSVSA Argeș, Dr. Sorin Sorescu, alături de medicul oficial din cadrul circumscripției Câmpulung – Muscel. În urma constatărilor din teren s-a dispus suspendarea activității celor două obiective și sancționarea acestora cu câte o amendă în valoare de 10.000 lei.
”S-a luat măsura suspendării activității, atât pentru patiserie, cât și pentru fabrica de pâine, pentru că nu aveau echipament de protecție corespunzător, iar condițiile de igienă erau precare. S-a constatat și o degradare a pavimentului și a pereților de la respectivele unități alimentare. Alte nereguli constatate au fost deficiențe precum prezența mucegaiului, depozitarea necorespunzătoare a materiei prime și a produselor finite. Activitatea celor două unități va fi suspendată până la remedierea neconformităților.”, a declarat Dr. Sorin Sorescu, directorul DSVSA Argeș.
Așadar, suntem deschişi sesizărilor care se bazează pe situaţii reale si argumentate, venite din partea consumatorilor.”, se arată în comunicatul DSVSA Argeș.
La Centrul Medical Parga Sat, analizele efectuate pe baza biletului de trimitere CAS sunt GRATUITE, iar în luna MAI beneficiezi de o reducere de 15% la analizele suplimentare efectuate in completarea acestora!
Pentru informații și programări, te așteptăm:
📞 0741.073.013 / 0248.512.028
📍 Str. Republicii, nr. 7, Campulung
Oferta este valabilă pentru analizele efectuate în laboratorul nostru.
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.