
Medicul Liliana Teliban, 66 ani, a murit astăzi în urma unui accident de circulație care a avut loc pe trecerea de pietoni de la „Dinicu”, locul unde în urmă cu aproape patru ani şi-a pierdut viaţa şi o farmacistă, în vârstă de 67 ani.
„Doamna doctor tocmai coborâse dintr-un maxi-taxi şi trecea strada pe marcajul pietonal, când a fost acroşată cu partea stângă şi trasă sub roţi de un TIR, ce iniţial era oprit pentru a acorda prioritate unor tineri ce trecuseră strada. Cred că şoferul nu a văzut-o şi a plecat de pe loc. Noi am văzut cum o târă sub roţi şi am început să ţipăm la el să oprească. Cred că venea la cabinet, pentru că lucra şi la cabinetul din spate de la staţia de carburanţi de la spital. Doamne Fereşte! Nici acum nu îmi vine să cred ce am văzut azi!”, este relatarea unui martor şocat de ceea ce i-au putut vedea ochii.
„La acea oră, era filtru de control de la Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) pe centură şi cred că şoferul a vrut să ocolească şi aşa a ajuns să dea de necaz. Oricum nu avea ce să caute la Dinicu, nu avea voie să circule pe acolo!”, ne-a precizat un alt martor.
„În urma verificărilor preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit că un bărbat de 60 de ani, din comuna Stoenești, care conducea un ansamblu rutier (TIR) pe str. Negru Vodă din municipiul Câmpulung, având direcția de deplasare Pitești spre Brașov, în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroșat și accidentat o femeie de 66 de ani, din Mihăești, care s-ar fi angajat în traversarea drumului pe marcajul pietonal.
În urma evenimentului rutier, femeia a suferit leziuni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Iniţial, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 196 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
La numai câteva ore, victima accidentului rutier a decedat, iar urmare a acestui fapt, în cauza penală va fi modificată încadrarea juridică inițială, urmând ca cercetările să fie efectuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 192 din Codul Penal.”, a precizat IPJ Argeş.
La aflarea tristei veşti, cei ce i-au fost colegi colaboratori sau pacienţi nu au contenit să transmită mesaje de condolenaţe.
„Întreg colectivul Centrului Medical Parga Sat anunță cu profundă durere dispariția prematură, într-un tragic accident a celei ce a fost Dr. Teliban Liliana, medic specialist Medicina Muncii, profesionist, coleg, prieten si un suflet nobil.
În toată activitatea de peste 20 de ani, în cadrul Centrului Medical, a fost un exemplu de competență, comportament și modestie pentru tot personalul.
Transmitem familiei Sincere Condoleanțe!
Drum lin printre îngeri, Doamnă Doctor!”






























NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.