Vechile legende spun că „o broască ţestoasă sculptată în piatră sau cristal asigură protecţia casei în care se află. Aşezată în nordul încăperii sau al casei atrage prosperitate şi noroc în carieră”.

Puţini ştiu că la baza coloanelor din balcoanele clădirii primăriei Câmpulung sunt sculptate în piatră broaşte ţestoase.

După cum bine se cunoaşte, semnatarul proiectului clădirii primăriei a fost celebrul arhitect câmpulungean Dimitrie Ionescu-Berechet (1896 – 1969), cel care între anii 1925 – 1960 a proiectat şi amenajat mai multe clădiri, actual aflate în lista monumentelor istorice.

„Sediul Prefecturii de Muscel a fost realizat în cadrul programului Ministerului Lucrărilor Publice de dotare a Vechiului Regat cu edificii publice pentru administrațiile județene, după proiectul arhitectului Berechet început în 19246. Lucrările au fost finalizate abia în 1934, în timpul prefectului N. D. Nicolau, clădirea emblemă a oraşului fiind inaugurată la 21 noiembrie acel an. Realizat în stilul neo-românesc, în maniera arhitectului Statie Ciortan, edificiul este o reuşită sinteză între elemente de factură neo-brâncovenească cu cele de factură neo-romanică, neogotică şi neo-bizantină. Se remarcă în mod deosebit scara interioară de onoare, având balustrada cu ornamente ajurate (fitomorfe şi fantastice), executate în piatră de Mateiaş, precum şi tratarea rafinată a corpului central la nivelul faţadei principale, prevăzut la parter cu un amplu portal semicircular, iar la etaj cu o loggie cu arce înalte trilobate şi cu trei balcoane bogat decorate, sugerând forma amvonului de biserică7.”, este descrierea pe care o face clădirii familia arhitectului, într-un amplu material ilustrat cu fotografii din arhiva personală a familiei Ionescu-Berechet.

Drept fiind că multe dintre bijuteriile arhitecturale ale Câmpulungului au ajuns într-o stare deplorabilă datorită dezinteresului constant pe care cei ce au condus municipiul l-au arătat faţă de ceea ce reprezintă o bună parte din reala identitate istorică a Muscelului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.