Se pare că, unii şoferi dependenţi de adrenalină, ce se cred piloţi de curse, îşi demonstrează abilităţile la volan pe terasa de paradă de la Mausoleul Eroilor de la Mateiaş, în pofida faptului că prinşi în fapt riscă amenzi şi pot rămâne pietoni pentru 30 de zile.

 La ultimul eveniment, desfăşurat la Mausoleu cu prilejul Zilei Armatei  Române, pe întreaga suprafaţă a terasei de paradă se puteau vedea urme foarte vizibile de cauciucuri, mai exact urmele unui adevărat „campionat local de drift”. „Campionat” ce se aude că se desfăşoară noapte de noapte, întreg Mateiaşul vibrând sub caii putere.   

Cum terasa nu este a nimănui, fiind încă incert dreptul de proprietate, şoferii teribilişti, în mare parte foarte tineri, îşi fac de cap cum vor etalându-şi muşchii de super şoferi.

Contactat telefonic, managerul Muzeului Municipal Câmpulung ne-a precizat că „noi doar plătim, dar nu avem nici un drept asupra terasei. Noi doar facem curăţenie în urma celor ce trec prin zonă, plătim gunoiul, apa, energia electrică. Nu suntem noi cei care pot lua măsuri la ora actuală”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.