Sterian Pricope pregăteşte lansarea unui nou volum de „Istorii Neconvenţionale din Muscel”

Cel de-al patrulea volum din ciclul „Istorii Neconvenţionale din Muscel” a apărut de sub tipar la sfârşitul săptămânii trecute. Autorul, Sterian Pricope, ne propune şi de această dată o serie de poveşti inedite despre Muscel sau despre musceleni, îmbinând istoria cu jurnalismul. Din arhive sau din cărţi uitate astăzi el a încercat iarăşi să însufleţească tablouri de epocă şi portrete care au puterea de a-l atrage pe cititor, de a-l minuna şi entuziasma în legătură cu ceea ce descoperă în text. Astfel, este prezentată biografia infracţională incredibilă a unui tâlhar care a acţionat în Muscel şi ale cărei lovituri au fost mai răsunătoare decât cele ale lui Terente. Un vast capitol este dedicat luptelor din 1916 de la Rucăr şi Dragoslavele, atmosfera acelora momente fiind reconstituită pornind de la însemnări ale unor combatanţi germani, textul fiind susţinut de fotografii de război publicate în premieră în România şi selectate din surse germane, austriece şi britanice. O călătorie satirică prin Câmpulung şi Rucăr, modul în care au fost reglementate igiena şi curăţenia Câmpulungului la sfârşitul secolului al XIX-lea, aventurile literare din Moldova ale poetului muscelean Dimitrie Nanu sau un experiment ştiinţific secret derulat în Muscel sunt alte subiecte din sumar, volumul conţinând, şi de această dată, o selecţie bogată şi interesantă de articole din presa vremii.

Cu o caldă prefaţă scrisă de eruditul profesor universitar şi scriitor Mihail Diaconescu, musceleanul propus pentru premiul Nobel pentru literatură, cu numeroase imagini alb-negru şi color şi cu o copertă realizată de către graficianul Bogdan Petry, cartea va fi prezentată public la o dată care urmează să fie anunţată. Până atunci, cei nerăbdători să afle noile poveşti şi să-şi completeze colecţia de „Istorii Neconvenţionale din Muscel”, îşi pot procura volumul de la Galeria Arta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.