
La iniţiativa Clubului de Dans Sportiv – Dance Team din Piteşti – Cursuri de Dans Câmpulung, primăria Câmpulung şi Casa de Cultură a Sindicatelor „C.D. Aricescu” au organizat, la finele săptămânii ce a trecut, un spectacol caritabil cu scopul de a-l ajuta pe Alexandru Lucian Diaconu, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Naţional Pedagogic ,,Carol I” Câmpulung Muscel. De trei luni de zile adolescentul stă numai în spital, pentru că a fost diagnosticat cu una dintre cele mai grave forme de leucemie.
La spectacolul cu scop caritabil au fost invitaţi Gaşca Bambilici, Andra Oproiu, Ioana Mateescu, Karina Vasilescu şi elevii Ginei Pavel, dar şi doi dintre concurenţii la X Factor, Alexia Popescu şi Ştefan Badea, precum şi mai mulţi tineri piteşteni. Toţi oferind un spectacol pe măsura publicului spectator, care a dat curs invitaţiei într-un număr foarte mare.
Este de precizat că primăria Câmpulung îl sprijină pe Alex cu suma de 2.500 lei. Printre cei ce au sărit în sprijinul familiei Diaconu numărându-se şi o Casă de Ajutor Reciproc, dar şi alţi musceleni mişcaţi de drama prin care trece adolescentul.
Cei cu suflet mai pot dona, pentru a ajuta la însănătoşirea lui Alexandru Lucian Diaconu, în contul deschis la BRD:
RO03BRDE030SV83707890300
NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.