Înainte cu puţin timp de a începe vacanţa de vară, cel mai mare loc de joacă din Cartierul câmpulungean Vişoi, din zona Bisericii de Lemn, a dispărut, fiind demarate lucrările pentru amenajarea unei zone de recreere.

De aminti că autorizaţia de construire a fost emisă de primăria Câmpulung cu nr. 7 din date de 23.02.2017, iar lucrările au început de abia la finele lunii mai 2018 şi, conform proiectului, vor dura circa 6 luni. Deşi, primăria promitea că în circa o lună de zile copiii vor avea o zonă modernă unde să se joace.

Numai că, lucrările se desfăşoară în ritm pur câmpulungean, adică se lucrează vreme de câteva ore şi se ia o pauză de câteva zile.

Imaginile surprinse la un interval de peste o săptămână arătă că prin zona de şantier în lucru nu a mai trecut nimeni, iar copiii din Cartier aşteaptă să le treacă vacanţa pentru a avea… de Crăciun un parc nou nouţ.

De subliniat că, noul spaţiu destinat recreerii este estimat a costa 449.522,44 lei fără TVA. Sumă de la bugetul local al municipiului Câmpulung. Lucrările fiind executate de o asociere a două firme, una din Câmpulung, alta din Piteşti, respectiv asocierea dintre SC N&G Agricola Ind Invest SRL şi SC DFS Center Grup SRL (firma care a montat majoritatea locurilor de joacă din municipiu).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.