„Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” a rămas o problemă care nu a putut să fie rezolvată şi nu există nici bani pentru investiţii. Se caută banii care să fie îndeajuns pentru a cumpăra partea privată (n.red. deţinută de Marcel Proca).”, este declaraţia primarului Liviu Ţâroiu făcută în nenumărate rânduri cu privire la situaţia principalei instituţii a culturii câmpulungene.

Rămasă la stadiul de ruină, clădirea monument istoric a Casei de Cultură „Tudor Muşatescu” nu poate fi reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene pentru că o parte din ea este deţinută de fostul prefect de Argeş, Marcel Proca. Lucrările de restaurare şi punere în valoare a clădirii, începute în anul 2002 prin Ministerul Culturii, Oficiul Naţional al Monumentelor, la preţul de 16.442.849.000 lei vechi fără TVA, au dus mai mult la distrugerea clădirii şi lăsarea ei în starea în care se găseşte şi în ziua de astăzi.

Actual, în proiectul de hotărâre ce vizează noile taxe şi impozite locale pe anul 2020, unele taxe ce vor fi percepute de Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” şi Muzeul Municipal Câmpulung sunt puse la grămadă. Deducându-se că instituţia de cultură va putea percepe taxe de filmare, fotografiere şi tur ghidat, pe lângă taxele de spectacol şi cercuri.

Din listă se înţelege foarte clar că oricine doreşte să filmeze sau să fotografieze Casa de Cultură „Tudor Muşatescu” sau vrea să facă un tur al interiorului aflat în pragul autodemolării va plăti o taxă, la un tur ghidat beneficiind de gratuitate doar grupurile de peste 15 persoane.

Cu alte cuvinte, se pare că primăria a găsit soluţia de a sprijini financiar cultura câmpulungeană, dar şi de a strânge banii necesari în vederea achiziţionării părţii private, chiar dacă soluţia este de-a râsul – plânsului.

Pe moment, vă oferim noi, gratuit, un tur virtual al Casei Groazei de la Câmpulung, clădire ce ar trebui să o aibă Ministerul Culturii ca exemplu despre cum se pot cheltui sume exorbitante pentru distrugerea unei clădiri de patrimoniu.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

NOTIFICARE
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.